Vizualizări: 4074
Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la situaţia politică de moment
9 Iulie 2014 — Timp de 5 ani a aşa zisei guvernări pro-europene, Republica Moldova a degradat în plan economic, politic şi social. Povara datoriilor a depăşit zeci de miliarde de lei, nivelul de trai s-a înrăutăţit simţitor, peste un milion de cetăţeni trăiesc sub limita unei sărăcii cumplite, sute de şcoli se închid, are loc un exod masiv al tinerilor, iar cei care au rămas nu-şi văd viitorul în propria ţară. Corupţia înfloreşte în toate instituţiile puterii de stat – de la funcţionarii de rînd pînă la oficialii statului.
În lipsa unor rezultate vizibile şi palpabile în domeniul dezvoltării statului, guvernarea antisocială încearcă să ducă lumea în eroare, făcînd referinţă la regimul fără vize cu Europa, valabil doar pentru deplasări în scopuri turistice, precum şi la devastatorul Acord privind Asocierea cu UE, care va pune economia Moldova la limita colapsului. Un Acord, care a fost parafat în regim secret, în pofida prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, fără careva consultări cu societatea moldovenească şi agenţii economici autohtoni. Plus la aceasta, Acordul va pune în pericol parteneriatul cu statele din CSI, mai ales cu Federaţia Rusă.
Deja acum, deciziile unilaterale arbitrare ale guvernării au făcut să degradeze semnificativ relaţiile cu Rusia. Anume în Federeaţia Rusă muncesc peste 700 mii de compatrioţi de-ai noştri, de acolo în ţară intră cel mai mare volum de transferuri băneşti, care menţin viabilitatea economiei noastre, spre Rusia sînt orientate exporturile la majoritatea mărfurilor tradiţionale moldoveneşti. În CSI produsele noastre sînt solicitate şi competitive. Una din ultimele acţiuni ale acestei politici mioape este interdicţia de retransmitere a postului de televiziune rusesc „Rossia-24”, precum şi intenţia declarată a CCA de a interzice toate buletinele de ştiri informaţionale de la toate posturile de televiziune ruseşti retransmise pe teritoriul Moldovei.
Partidul Socialiştilor a preîntîmpinat, consecvent şi în repetate rînduri, că politica actualei guvernări, promovată în ultimii ani, este periculoasă nu doar pentru sfera socială, ci şi pentru statalitatea Republicii Moldova. Referendumurile din Găgăuzia şi, anterior, din Transnistria, opinia societăţii moldoveneşti, precum şi sondajele de opinie, inclusiv cele realizate de experţi din serviciile sociologice din Occident, arată clar că, în Moldova, numărul adepţilor vectorului estic de dezvoltare şi de integrare în Uniunea Vamală îl depăşeşte în mod semnificativ pe cel al adepţilor integrării europene.
Puterea a refuzat să organizeze un referendum naţional privitor la vectorul extern chiar şi după colectarea, de către socialişti, a peste un milion de semnături în susţinerea Uniunii Vamale – o cifră ce reprezintă peste o jumătate din alegătorii activi din ţară. Guvernarea a organizat o campanie masivă de intimidare a activiştilor şi conducerii Partidului Socialiştilor prin intentarea de dosare penale, prin împiedicarea activităţii partidului în raioane şi la nivel central.
Ţinînd cont de cele expuse, Partidul Socialiştilor declară:
1. Începînd cu 10 iulie, PSRM va organiza adunări ale cetăţenilor în fiecare localitate. Conform totalurilor fiecărei adunări, va fi adoptată declaraţia „despre organizarea unui referendum naţional, denunţarea Acordului privind Asocierea cu UE şi aderarea Moldovei la Uniunea Vamală”.
2. Partidul Socialiştilor declară despre mobilizarea generală a populaţiei, precum şi a reprezentanţilor societăţii civile, care nu sînt de acord cu politica devastatoare a actualei guvernări. Toţi cei care au obosit să audă promisiunile mincinoase ale eurounioniştilor, care nu mai doresc să mai îndure umilinţe sociale, corupţia totală şi sînt gata să schimbe situaţia din ţară, cei care se pronunţă pentru un alt vector de dezvoltare, şi anume pentru consolidarea relaţiilor cu Rusia şi ţările CSI, pentru valorile moldoveneşti ortodoxe tradiţionale, pentru o statalitate puternică, pentru independenţă şi neutralitate, sînt chemaţi să se consolideze înainte de lupta decisivă. Punctul culminant şi bilanţul protestelor va fi marşul naţional al „Demnităţii civice”, care va întruni mii de participanţi la Chişinău, pentru a cere organizarea unui referendum naţional, denunţarea Acordului cu UE şi aderarea la Uniunea Vamală.
3. Socialiştii nu vor ceda în faţa presiunilor şi persecuţiilor din partea guvernanţilor provizorii, continuînd realizarea obiectivelor politice şi a scopurilor desemnate, avînd drept sprijin rezultatele exprimării voinţei poporului, Constituţia Republicii Moldova, acţionînd în exclusivitate în cadrul legal. Noi vom continua promovarea valorilor patriotice, legate de identitatea moldovenească, şi anume limba moldovenească şi Istoria Moldovei, valorile tradiţionale ale Ortodoxiei, precum şi ideea de aderare la Uniunea Vamală, drept unica modalitate pentru păstrarea statalităţii, pentru dezvoltarea social-economic şi modernizarea ţării.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33