Nume
Parola
Vizualizări: 2620
Socialiştii organizează un program de festivităţi dedicat Zilei Victoriei
8 Mai 2012 — Mîine, 9 mai, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova va participa la depunerea de flori la Complexul Memorial “Eternitate”.

La ora 9-30, socialiştii se vor deplasa, organizat în coloană, de la cinematograful “Gaudeamus” pînă la Memorial, unde vor depune flori, inclusiv la monumentul "Maica Îndurerată" din cadrul Complexului Memorial.

La ora 12-00, Igor Dodon împreună cu mai mulţi tineri din cadrul mişcării “Garda Tînără”, mișcarea de tineret ”ILERI” şi Guvernul Tinerilor, se va deplasa la Complexul memorial "Capul de pod Şerpeni". Acolo se planifică organizarea unei parade militare în cinstea veteranilor celui de-al doilea Război Mondial, precum şi interpretarea cîntecelor militare şi bucătărie militară.

Este invitată presa.
Menţionăm că anterior, membrii partidului PSRM şi activiștii Gărzii Tinere au desfăşurat Acțiunea «Panglica Sfîntului Gheorghe», în cadrul căreia, în toate orașele și centrele raionale ale Moldovei, a avut loc distribuirea gratuită a Panglicilor Sf. Gheorghe. De asemenea, au fost efectuate lucrări de curățire și amenajare a mormintelor veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, precum şi organizată o cursă automobilistică întru comemorarea evenimentelor eroice, vizitînd locurile gloriei militare.