Vizualizări: 2500
ALTE 18 SATE ÎŞI VOR CONECTA INSTITUŢIILE PUBLICE LA SISTEME TERMICE PE BAZĂ DE BIOMASĂ CU SPRIJINUL FINANCIAR AL UNIUNII EUROPENE
Chisinau, 9 Noiembrie 2011 — 18 sate din raioanele Hâncești, Telenești, Sângerei și Fălești îşi vor conecta instituţiile publice la sisteme termice pe bază de biomasă cu sprijinul Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat, implementat de PNUD Moldova.
Astfel, 14 școli și 6 grădinițe vor fi încălzite pe timp de iarnă cu energie produsă din deșeuri cerealiere. Ca rezultat, cele 20 de instituții publice vor plăti pentru consumul de agent termic în medie de 2-3 ori mai puțin, banii economisiți fiind investiți în dezvoltarea instituțiilor.
Cele 18 sate reprezintă al doilea set de comunități rurale selectate în acest an pentru a accesa surse regenerabile de energie în cadrul Proiectului Energie și Biomasă. În total, în acest an 45 de comunități rurale au fost selectate pentru a-și conecta instituțiile publice la sisteme moderne de producere a energiei din biomasă. Datorită noii surse de energie, peste 18.000 de persoane își vor spori confortul termic.
În 2011, Proiectul Energie și Biomasă și-a desfășurat activitățile din regiuni în raioanele Ştefan Vodă, Leova, Cantemir, Hâncești, Telenești, Sângerei, Fălești și UTA Gagauz Yeri. Până în 2014, vor fi acoperite toate raioanele Republicii Moldova, în total cel puţin 130 de instituţii publice rurale fiind conectate la sisteme de încălzire pe bază de deşeuri agricole. Cea mai mare parte a cheltuielilor instalării sistemelor termice va fi acoperită de proiect, comunitatea contribuind cu minim 15% din costul total.
Comunităţile rurale au fost selectate în baza unor criterii prestabilite şi în cadrul unui proces etapizat, competitiv şi transparent. În fiecare raion au fost organizate întrevederi publice de prezentare a Proiectului Energie și Biomasă, comunitățile rurale fiind încurajate să valorifice șansa de a instala în instituțiile publice sisteme eficiente de încălzire pe bază de paie. Satele participante la competiţie au trecut câteva etape de selecţie, în care au probat următoarele: (1) dovada sursei sigure de aprovizionare cu combustibil din deșeuri agricole și a resurselor financiare pentru achiziția combustibilului, (2) existența clădirilor publice adecvate pentru a fi racordate la sisteme de încălzire pe bază de paie, (3) existența depozitelor pentru stocarea baloturilor de paie, (4) angajamentul și motivarea comunității de a accesa surse alternative de energie termică.
Propunerile de proiect ale comunităților au fost evaluate de Comitetul de selectare al Proiectului Energie și Biomasă, format din reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Transporturilor si Dezvoltării Regionale, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenției pentru Eficiență Energetică, PNUD și Delegația UE în Moldova.
Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln Euro) și PNUD Moldova (560,000 Euro).
Pentru mai multe informaţii:
Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: (+373 69)141006, ina.zglavuta@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33