Nume
Parola
Vizualizări: 4312
Reacţia la nemulţumirea unor persoane cu acţiunea de 14 februarie 2011
Chişinău, 15 Februarie 2011 — Amnesty International Moldova împreună cu colegii săi din societatea civilă au desfăşurat un flash mob ieri, la 14 februarie 2011. Acţiunea a adunat mai mulţi oameni care au venit să se felicite reciproc cu ocazia Zilei Sf. Valentin. Din cauza nemulţumirii expuse de alţi actori ai societăţii civile din Republica Moldova, Amnesty International Moldova ţine să spună următoarele:

Flash mob-ul de ieri a avut loc numai în scopul promovării dreptului la libertatea de exprimare. Amnesty International Moldova nu are ca scop să promoveze idei, opinii sau convingeri ale persoanelor drepturile cărora Amnesty International apără. Organizaţia are certitudinea că drepturile omului trebuie să fie valorificate de toţi oamenii aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova fără excepţii.

În acest context, Amnesty International Moldova nu va aduce scuze nimănui. Noi nu putem să cerem iertare pentru faptul că susţinem respectarea drepturilor care sunt consacrate în Constituţia ţării noastre şi în tratatele internaţionale la care suntem parte.

Totodată, Amnesty International Moldova respectă dreptul tuturor persoanelor de a-şi exprima poziţia referitor la acţiunile noastre în mod civilizat şi conform legislaţiei în vigoare.

SFÂRŞIT/

Document Public

Adresa reprezentanţei Amnesty International în Republica Moldova: Chişinău, MD-2010, c/p 209. Tel. +373 22 83 58 08, tel./fax +373 22 22 99 66. Email: info@amnesty.md Web: www.amnesty.md