Nume
Parola
Vizualizări: 4027
Amnesty International: Apel către Belarus să înceteze reprimarea opoziţiei
Londra, 21 Decembrie 2010 — Amnesty International a condamnat dispersarea violentă a unei demonstraţii paşnice, organizate în urma alegerilor prezidenţiale de duminică din Belarus, marcate de nereguli.

În timpul a ceea ce pare a fi o reprimare a activităţilor opoziţiei, şapte dintre cei nouă candidaţi din opoziţie la postul de preşedinte au fost reţinuţi, împreună cu peste 500 de demonstranţi paşnici, activişti din opoziţie, apărători ai drepturilor omului şi jurnalişti, mulţi dintre care au fost bătuţi de către forţele de ordine.

Cu o zi înainte, ministrul Afacerilor Interne din Belarus, Anatoly Kuleshov, a afirmat că activiştii au fost acuzaţi de organizarea unui miting neautorizat şi ar putea primi o sentinţă de până la 15 ani de închisoare. Potrivit unei organizaţii non-guvernamentale locale, 14 persoane, inclusiv cinci foşti candidaţi la postul de preşedinte, au fost acuzaţi de această infracţiune.

„Evenimentele din ultimele 24 de ore au şters orice urme fragile de transparenţă care s-au făcut remarcate în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale”, a declarat Heather McGill, expert Amnesty International pe Belarus.

„Autorităţile din Belarus trebuie să investigheze toate acuzaţiile de utilizare disproporţionată a forţei de către poliţie. De asemenea, acestea trebuie să analizeze foarte atent modul în care violenţa a început. Cei arestaţi pentru participarea paşnică la protest trebuie să fie eliberaţi imediat. În cazul în care sunt condamnaţi la închisoare, ei vor fi consideraţi prizonieri de conştiinţă”.

Ieri s-a anunţat că preşedintele în exerciţiu Alyaksandr Lukashenka a fost reales pentru a patra oară.

Peste 20.000 de oameni s-au adunat în centrul capitalei Minsk pentru a protesta împotriva fraudării alegerilor şi a oferi sprijin candidaţilor din opoziţie.

Aceştia s-au îndreptat spre clădirea parlamentului, nefiind împiedicaţi de poliţie şi au organizat un miting paşnic. Aproximativ la ora 22, un grup mic de tineri, care se aflau lângă uşile clădirii parlamentului, înarmaţi cu bastoane, cu feţele acoperite cu fulare, au început să îndemne demonstranţii să ia cu asalt clădirea. Ei au dărâmat uşile şi au spart geamurile, după care forţele de ordine au încercat să disperseze demonstraţia.

Martorii oculari au declarat că liderii opoziţiei a cerut manifestanţilor să rămână paşnici. De asemenea, ei au raportat că poliţia a bătut demonstranţii şi jurnaliştii cu bastoane.

Jurnalista Iryna Khalip a fost transportată la spital împreună cu soţul ei, candidat la postul de preşedinte Andrei Sannikov, care a fost rănit de către poliţişti, când au fost opriţi, scoşi din maşină şi reţinuţi. Ea a declarat unui post de radio din Rusia că a fost lovită în faţă înainte ca telefonul ei să fie deconectat.

Un grup de protestatari, însoţiţi de jurnalişti, din care făcea partea un corespondent New York Times, condus de candidatul la preşedinţie Vladimir Neklyaev, a fost blocat de o maşină a poliţiei rutiere în încercarea de a se alătura demonstraţiei la ora 19. După ce au încercat să împingă maşina din drum, mulţi dintre aceştia au fost bătuţi. Vladimir Neklyaev a fost internat în spital cu răni la cap, dar mai târziu a fost scos cu forţa din spital de către ofiţerii de poliţie şi arestat.

Sediile partidelor de opoziţie, activiştii pentru drepturile omului şi agenţiile de presă au fost percheziţionate în timpul nopţii, iar activiştii societăţii civile au fost reţinuţi.

Hărţuirea împotriva susţinătorilor opoziţiei a început chiar înainte de alegerile prezidenţiale. La 18 şi 19 decembrie, unii dintre aceştia au fost fie reţinuţi, fie blocaţi în apartamentele lor de către ofiţerii de poliţie.

„Reprimarea recentă este încă o încercare de a reduce opoziţia la tăcere şi o demonstraţie a încălcării flagrante a drepturilor omului de către autorităţile din Belarus”, a declarat Heather McGill.

„Forţa cu care au fost reprimate protestele paşnice, demonstrează măsura în care autorităţile din Belarus ignoră drepturile la libertatea de exprimare şi protest paşnic şi nivelul la care pot ajunge pentru a rămâne la putere”, a declarat Heather McGill.

Amnesty International a documentat frecvent încălcări ale dreptului la întrunire în Belarus, unde legile restrictive interzic organizarea oricăror evenimentele la o distanţă mai mică de 200 de metri de la clădirile publice, staţiile de metrou sau trecerile de pietoni.

Vezi de asemenea:

Belarus Elections: Key human rights concerns in Belarus

SFÂRŞIT/

Document Public

Pentru mai multe informaţii vă rugăm sa contactaţi oficiul de presă Amnesty International din Londra, MB, la numărul de telefon +44 20 7413 5566 sau email: press@amnesty.org

Secretariatul Internaţional, Amnesty International, str. 1 Easton, Londra WC1X 0DW, MB www.amnesty.org

Adresa reprezentanţei Amnesty International în Republica Moldova: Chişinău, MD-2010, c/p 209. Tel. +373 22 83 58 08, tel./fax +373 22 22 99 66. Email: info@amnesty.md Web: www.amnesty.md