Vizualizări: 8038
Banca Mondială şi Grupul „Glasul Tinerilor” dezvăluie, împreună cu „URMA ta”, „COMORILE ASCUNSE ALE MOLDOVEI”
Chişinău, 9 August 2010 — Banca Mondială în Moldova şi Grupul său de Iniţiativă „Glasul Tinerilor” dezvăluie, împreună cu Agenţia de comunicare „URMA ta”, o Moldovă autentică, necunoscută şi spectaculoasă într-un album, creat prin contribuţia tinerilor din ţară, participanţi la concursul naţional „Comorile ascunse ale Moldovei”.
Peste 300 de fotografii, 78 de formulare de aplicare, 11 finalişti – acesta a fost răspunsul puternic şi inspirat al tinerilor din Moldova la îndemnul Băncii Mondiale şi al Grupului „Glasul Tinerilor” de a descoperi sau redescoperi locuri nemaipomenite, monumente istorice, forme zugrăvite în stânci de natură, muzee, spaţii splendide de odihnă sau orice altceva pasionant – adunate acum într-un album, editat în două ediţii: română şi engleză.
„Albumul intitulat „Comorile ascunse ale Moldovei” a reuşit să capteze eforturile acestor tineri, oglindind frumuseţea şi istoria cu totul deosebite ale Moldovei. Albumul prezintă peisajele şi vederile spectaculoase, care pot să atragă turişti din Moldova şi de peste hotare”, afirmă Melanie Marlett, Manager de Ţară al Băncii Mondiale pentru Republica Moldova.
Albumul poate fi răsfoit, în format Issuu, în română şi engleză:
COMORILE ASCUNSE ALE MOLDOVEI
http://issuu.com/urmata/docs/comorile_ascunse_ale_moldovei_ro
HIDDEN TREASURES OF MOLDOVA
http://issuu.com/urmata/docs/hidden_treasures_of_moldova_e
Ediţie elaborată de Reprezentanţa Băncii Mondiale în Moldova
www.worldbank.org/md
Cu suportul Grupului de Iniţiativă „Glasul Tinerilor”
http://youthvoicegroup.wordpress.com/
Coordonator: Olga Sainciuc
Produs: Banca Mondială & URMA ta
URMA ta pe Facebook:
http://www.facebook.com/pages/URMA-ta/129046667130903?v=wall&ref=ts

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33