Nume
Parola
Vizualizări: 2374
CCI a Moldovei și CCI a regiunii Rostov, Rusia, au semnat un Acord de colaborare
24 Mai 2013 — Pe 24 mai, la Rostov pe Don, Federația Rusă, în cadrul unei reuniuni de afaceri moldo-ruse, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și CCI din Rostov au încheiat un Acord de colaborare, cu scopul de a intensifica parteneriatele dintre agenții economici din cele două state.
Marina Petrova, director al Direcției Expoziții și Târguri a CCI a Moldovei, conducătorul delegației de afaceri, a menționat că, Acordul va contribui la consolidarea relațiilor comercial-economice moldo ruse. Părțile vor face schimb de informații economice și juridice privind activitatea antreprenorială, perspectivele de dezvoltare a pieței, posibilitățile de export și necesitățile întreprinderilor importatoare. Astfel, businessmenii interesați să își găsească parteneri și să penetreze aceste piețe, se pot adresa la CCI.
Prisiajniuc Nicolae, președinte al CCI din Rostov pe Don a spus că, o atenție aparte va fi acordată dezvoltării micului business și parteneriatelor de afaceri dintre întreprinderile mici și mijlocii. Iar pentru realizarea eficientă a prevederilor Acordului, se preconizează organizarea în comun a seminarelor, meselor rotunde, vizitelor de afaceri etc.
Încheierea Acordului și reuniunea de afaceri, la care au luat parte 25 de companii din regiunea Rostov, au făcut parte din programul Misiunii economice Volgograd – Rostov pe Don – Doneţk, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, în perioada 19-26 mai 2013.
Reamintim că, în cadrul aceleași misiuni economice, la începutul săptămânii curente, CCI a Moldovei a semnat încă două Acorduri de colaborare: cu CCI din Donețk, Ucraina și cu CCI din Voldograd, Rusia.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook