Vizualizări: 2229
„ODIMM - 5 ANI de susţinere a antreprenoriatului”
24 Mai 2012 — La 23 mai curent, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM celebrează ,,5 ANI de activitate şi susţinere a antreprenoriatului autohton”.
ODIMM a fost constituită prin Hotărâre de Guvern Nr. 538 din 17.05.2007 având misiunea de a sporiri competitivitatea economiei naţionale prin susţinerea dezvoltării sectorului IMM.
Evenimentul „5 Ani de activitate ODIMM” a avut ca scop totalizarea activităţii Organizaţiei şi mediatizarea rezultatelor desfăşurării programelor de dezvoltare a sectorului IMM în Republica Moldova.
La ceremonia de aniversare au participat toţi partenerii ODIMM: instituţiile publice centrale şi locale, organizaţiile internaţionale şi proiectele de susţinere antreprenorială, instituţiile financiare, centrele de instruire, ONG, precum şi beneficiarii programelor.
În cadrul evenimentului au fost evidenţiate cele mai marcante rezultate ale ODIMM, au fost organizate tombole ale produselor beneficiarilor pentru promovarea acestora.
De asemenea, au fost premiaţi beneficiarii de succes ai programelor, fiindu-le înmânate diplome la câteva categorii:
1. Programul Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor
,,Cel mai tînăr antreprenor” s-a oferit Dlui Andrei Leonteac, director SRL „Izvoraş Răcoritor”
„Cea mai originală idee de afacere” s-a oferit Dlui Burlacu Vitalie, Directorul Întreprinderii Individuale „Burlacu Vitalie”
2. Programul de Atragere a Remitenţelor în Economie PARE 1+1
„Cel mai iscusit antreprenor” s-a oferit Dlui Gonciari Vasilii, administrator al SRL „EuroCeramica”
„Cel mai înţelept antreprenor” s-a oferit Dlui Dănăilă Nicolae, GŢ „Dănăilă Nicolae Ion”
„Cel mai perseverent antreprenor” s-a oferit Dlui Frinea Victor administrator al ÎI „Frinea Victor”
3. Fondul de Stat de Garantare a Creditelor
„Excelenţă în afaceri” s-a oferit Dlui Andrian Glavan, administrator al SRL „Trimobil - Design” s-a oferit Dnei Zavulan Liliana, Director SRL ,,Zavulan &Co”.
4. Gestiunea Eficientă a Afacerii
„Cel mai instruit antreprenor” s-a oferit Dnei Stela Stîncă, Directorul revistei „Spiriduşii”
„Cel mai activ raion în domeniul instruirii” se oferă raionului Ungheni
5. Programul Stimularea activităţii antreprenoriale din zonele rurale implementat din cadrul Proiectului ,,Susţinerea Implementării Componentei de migraţiune şi dezvoltare a parteneriatului pentru mobilitate UE – Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană(UE);
„Cel mai creativ antreprenor” s-a oferit Dnei Fileva Tatiana, conducător al SRL„ Kismetli Yol”
„Pentru integrare activă în societate” s-a oferit Dnei Croitoru Gheorghe GŢ„Croitoru Gheorghe”
6. Incubatoarele de Afaceri
„Cea mai importantă contribuţie în sfera socială” s-a oferit Dlui Ursachi Sergiu, directorul companiei „Rec-Studio”
„Cel mai modern antreprenor” s-a oferit Dlui Bogdan Sîrghi, Directorul Companiei „Capricorn – PR design
7. Nominalizări speciale
„Cea mai curajoasă femeie antreprenor” s-a oferit diplomă Dnei Globu Oxana, manager al SRL „Globu Lux”
„Cea mai importantă contribuţie în sfera socială” s-a oferit Dlui Voinu Viorel, Director SRL „Puişorul de Aur”
Menţionăm că organizarea evenimentului de celebrare „ODIMM - 5 ANI de susţinere a antreprenoriatului” este organizat cu suportul financiar al partenerilor ODIMM, sponsorilor şi beneficiarilor.
Pe parcursul activităţii sale, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM a implementat un şir de programe şi proiecte de suport antreprenorial:
Programul Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor;
Fondul de Stat de Garantare a Creditelor;
Programul de Atragere a Remitenţelor în Economie ,,PARE 1+1”;
Programul de instruire continuă “Gestiunea eficientă a afacerii”;
Programul Stimularea activităţii antreprenoriale din zonele rurale implementat din cadrul Proiectului ,,Susţinerea Implementării Componentei de migraţiune şi dezvoltare a parteneriatului pentru mobilitate UE – Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană(UE);
Proiectul pentru tineri ,,Young Experience a Smart Solution”;
Proiectul ,,Black Sea Network for Regional Development (BlasNET)”, etc.;
Este de menţionat că, prin intermediul acestor proiecte, au fost consultaţi şi tutelaţi peste 30 mii de întreprinzători, o mare parte din acestea, fiind instruiţi în domeniul antreprenorial şi susţinuţi financiar.
Astfel, micile întreprinderi au devenit parteneri ai agenţilor economici existenţi, fiind dezvoltate noi direcţii de activitate, lărgit spectrul şi aria de colaborare între întreprinderile mari şi mici.
Toate aceste rezultate au fost obţinute graţie unei colaborări eficiente dintre ODIMM şi administraţiile publice centrale şi locale, instituţiile financiare, instituţiile de suport în business, organizaţiile internaţionale şi proiectele donatoare.
ODIMM aduce mulţumiri partenerilor, antreprenorilor, partenerilor media pentru aportul în comun la dezvoltarea şi susţinerea sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în Republica Moldova pentru asigurarea unei economii viabile şi stabile.
,,ODIMM - promotorul dezvoltării antreprenoriatului autohton”

Autor: Organizatia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33