Nume
Parola
Vizualizări: 6525
CELE MAI VALOROASE 10 INOVAŢII ALE A.2009
Chişinău, 9 Aprilie 2010 — SOLUŢII NOI DE PRELUCRARE A DEŞEURILOR VINICOLE

Omenirea în prezent se confruntă cu o problemă importantă, cum ar fi problema poluării mediul ambiant, inclusiv prin intermediul gestionării incorecte şi inadecvate a deşeurilor. În Republica Moldova deşeurile vor fi o sursă importantă de poluare a mediului ambiant atât timp cât nu se vor întreprinde măsuri concrete în stabilirea unui management adecvat al deşeurilor, prin crearea unui cadru legislativ, normativ şi tehnic în corespundere cu principiile directivelor UE.
Ramura de bază a economiei naţionale este agricultura, iar industria alimentară şi a băuturilor, generează cele mai mari cantităţi de deşeuri. Astfel, o sursă de generare a deşeurilor rămîne a fi industria vinicolă, unde anual, cantităţi uriaşe de deşeuri generează grave efecte de poluare ambientală prin acumularea acestora atat în podgorii, cat şi în vecinătatea combinatelor de vinificaţie, rezultate în urma prelucrării şi vinificării strugurilor şi a condiţionării vinurilor - subproduse a căror valoare se apreciază la circa 25% din valoarea recoltei de struguri.
Efecte mult mai negative se produc prin arderea acestor deşeuri sau prin încorporarea lor în structura solului. Modalitatea optimă şi eficientă de a soluţiona aceste probleme este aceea de a utiliza tehnologii de reciclare a acestor deşeuri.
În această situaţie, savanţii din Republica Moldova propun pentru implementarea în producţia industrială soluţii principial noi de prelucrare a deşeurilor vinicole, în rezultatul cărora pot fi obţinute produse competitive noi.
Astfel, la Centrul Ştiinţific “Chimia Aplicată şi Ecologică” din cadrul Universităţii de Stat din Moldova a fost elaborată o serie de invenţii, tehnologii eficiente la compartimentul deşeuri vinicole. Una dintre acestea este Tehnologia de denocivizare efectivă şi complexă a deşeurilor cianidice vinicole şi pregătirea produselor noi pentru economia R. Moldova, conducător de proiect Victor COVALIOV, dr. în chimie. Elaborarea acestei tehnologii a fost impusă de condiţiile actuale ale pieţei, care este mereu în căutare a noi tehnologii mai profitabile şi care aduc beneficii economice în urma tratării deşeurilor vinicole. Astfel, profitul economic de la realizarea noii soluţii se caracterizează prin eficacitate înaltă a procesului de neutralizare a deşeurilor de cleire a vinurilor ce conţin cianuri. Utilizarea noii tehnologii necesită forţă de muncă redusă, consum minim de materiale şi energie comparativ cu alte tehnologii, permite obţinerea a noi materiale şi produse cu potenţial comercial, cum ar fi: fungicide, microîngrăşăminte, convertizator de corozie, preparat pentru demetalizarea vinurilor brute, preparat pentru protecţia lemnului, etc.
Elaborările obţinute în rezultatul proiectului propus prezintă un interes major pentru întreprinderile vinicole din Republica Moldova, precum şi pentru mediul de afaceri în vederea aplicării metodelor propuse. Efectul economic include efectul rezultat la preîntâmpinarea poluării mediului cu compuşi toxici (efectul economic rezultat la tratarea 1 tone de sedimente cleioase alcătuieşte aproximativ 12 600 lei) şi efectul economic direct de la pregătirea şi vânzarea amestecului de tratare şi dezinfectare a lemnului.
În a.2009 Centrul Ştiinţific “Chimia Aplicată şi Ecologică” a participat cu inovaţia „Tehnologia de denocivizare efectivă şi complexă a deşeurilor cianidice vinicole şi pregătirea produselor noi pentru economia R. Moldova” la Concursul „Topul inovaţiilor”, organizat de către Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic al AŞM, plasându-se pe locul 4 în topul celor mai valoroase 10 inovaţii ale anului.

Şef secţie Marketing,
Lidia Maier