Vizualizări: 4325
Mihail Volontir onorat de Academia de Ştiinţe a Moldovei
Chisinau, 23 Iunie 2009 — Mîine, la 24 iunie curent, începînd cu ora 10.00, în cadrul şedinţei lărgite a Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. (bd. Ştefan cel Mare, 1, et. I, Sala Azurie), îi vor fi înmînate însemnele de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei celebrului actor moldovean Mihail Volontir. Eminentul om de cultură şi artă a fost distins cu acest titlu onorific prin hotărîrea CSŞDT al A.Ş.M. din 9 martie curent pentru contribuţii substanţiale la dezvoltarea artei teatrale şi cinematografice, promovarea culturii naţionale în ţară, precum şi peste hotare.
Amintim că la 9 martie curent a avut loc în premieră spectacolul „Visul unei nopţi de mai (după piesa “Trei crai” de B.P. Haşdeu)”, regizată de Mihail Volontir la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Prin această lucrare actorul şi-a marcat aniversarea a 75-ea, susţinută de aplauzele tuturor spectatorilor prezenţi la manifestare. A fost un moment festiv şi emoţional pentru omagiat, de la debutul scenic al căruia s-au scurs 57 de ani.
După spectacol, într-o atmosferă de sărbătoare şi entuziasm, academicianul Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, i-a înmînat maestrului Mihail Volontir, protagonistul filmului artistic “Dimitrie Cantemir”, cea mai înaltă distincţie a comunităţii ştiinţifice din ţară – medalia “Dimitrie Cantemir”, şi a anunţat cu privire la decizia Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M. de a-i conferi titlul de Doctor Honoris Causa.
Mihail Volontir a debutat ca actor de film la studioul "Moldova-film" (1957) cu rolul lui Ivan Turbincă în pelicula cinematografică a lui Gheorghe Vodă şi Vlad Ioviţă „Se caută un paznic”. A obţinut Premiul Naţional al R.S.S.M. în 1971. Cele mai cunoscute dintre rolurile sale au devenit Ivan Turbincă din filmul său de debut şi Dimitrie Cantemir din filmul omonim (1973).
Fiind remarcat ca un actor de mare prestanţă, a fost invitat să se producă în filme montate la studiouri din Rusia. Rolul ţiganului Budulai din serialul TV Ţiganii (1979) i-a adus celebritate actorului, transformîndu-l într-o figură marcantă a filmului moldovenesc din anii '70-80. Succesul acestui serial i-a determinat pe autori să revină peste cîţiva ani, în 1984, la această lucrare şi să continue filmările. „Întoarcerea lui Budulai” este o continuare a primului film. Mihail Volontir a fost distins cu Premiul Naţional (1980), Premiul „Fraţii Vasiliev” (1980) ale Federaţiei Ruse.
În 1984 Mihail Volontir a devenit artist al poporului. În 2000 a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului XX al cinematografiei moldoveneşti: s-a produs în peste 20 de filme. Este cavaler al „Ordinului Republicii”, cetăţean de onoare al municipiului Bălţi.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
Tatiana Rotaru, Serviciul de presă al A.Ş.M.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33