Vizualizări: 1472
Cooperarea intercomunală – modelul de succes implementat în Franța poate fi o soluție pentru localitățile din Republica Moldova!
8 Mai 2023 — La începutul lunii mai, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în cooperare cu PNUD Moldova și Ambasada Franței au organizat trei ateliere tehnice în orașele Cimișlia, Nisporeni și Ungheni. În cadrul evenimentelor experți din Franța au prezentat baza legislativă franceză a inercomunalității, modelul francez de finanțare și de gestiune a finanțelor publice dar și experiența franceză în furnizarea serviciilor publice în domeniul gestionării deșeurilor și a resurselor de apă.
La fel ca și Republica Moldova, Franța reprezintă un model de organizare teritorial administrativă cu multe localități mici, doar că acestea sunt organizate în structuri intercomunale. Experiența franceză a cooperării între comunități răspunde nevoii de echilibrare a nivelului de dezvoltare a unităților administrativ-teritoriale și constituie o aplicare a principiului solidarității, aceasta fiind una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene.
Experta CALM Cătălina Scorțescu a subliniat faptul că acest subiect este foarte important pentru R. Moldova, mai ales în contextul inițiativei Guvernului de amalgamare voluntară a unor localități. „Problema de bază a localităților mici este finanțarea și sustenabilitatea unor servicii comunale, iar în situația în care pot fi organizate anumite forme de cooperare, localitățile nu sunt forțate să fuzioneze."
Și experții din Franța au scos în evidență faptul că prin utilizarea cooperării intercomunale nu sunt lichidate localitățile, dimpotrivă, acest instrument le oferă posibilitatea să se dezvolte armonios, prin soluționarea unor probleme de interes comun.
Participanții la atelierele tehnice au avut ocazia să afle mai multe informații despre cooperarea intercomunală, statutul juridic al acestor instituții, asigurarea continuității și furnizării în comun a unor servicii publice, care este fundamentul ce stă la baza activității acestor instituții de cooperare, utilizarea în comun a materialelor, clădirilor, personalului și activelor, în funcție de bunurile pe care le posedă localitatea.
De asemenea, s-a pus accent pe importanța identificării în acest proces a unor soluții digitale și ecologice, în contextul furnizării serviciilor publice, principiul solidarității fiind pus la baza acestei cooperări.
Reprezentanții APL din R. Moldova au adresat mai multe întrebări experților francezi ce au vizat, în mod special, finanțarea activității acestor instituții. Plata anumitor taxe locale, în special pentru serviciul de apă și canalizare sau de evacuare a deșeurilor este una dintre soluțiile identificate în Franța.
În ceea ce privește gestionarea deșeurilor, au fost prezentate unele practici care ar putea fi ușor preluate de localitățile noastre, fiind menționat faptul că prelucrarea deșeurilor colectate aduc unele venituri localităților din Franța ce permit finanțarea acestor servicii.
Potrivit expertului CALM, Viorel Rusu, astfel de evenimente sunt extrem de necesare, mai ales că pentru R. Moldova cooperare intercomunală este un instrument nou. „Deși sunt mai multe localități care încearcă să-și rezolve problemele comune cooperând, baza legală din R. Moldova încă nu este dezvoltată. În acest sens, o lege a fost aprobată în luna februarie curent și va intra în vigoare în luna iunie, dar încă nu toate mecanismele au fost reglementate. Din acest motiv există și o anumită reticență a autorităților publice locale din R. Moldova pentru acest instrument, deoarece toate aceste soluții de cooperare urmează să fie susținute și de către autoritățile publice centrale, nu doar prin reglementarea juridică, dar și prin alte soluții."
Este de menționat faptul că în Franța crearea acestor instituții de cooperare este subvenționată de către stat în proporție de 50%. Franța se ghidează de principiul că este nevoie de cooperarea tuturor actorilor pentru soluționarea problemelor comune, astfel ca în final cetățenii să beneficieze de servicii publice de calitate.
Potrivit expertului CALM, Octavii Ivanov, aceste seminare creează oportunități pentru a dezvolta colaborarea dintre partenerii francezi și APL din Republica Moldova. „CALM-ul poate susține primăriile noastre să dezvolte acest mecanism de cooperare descentralizată prin schimbul de experiență și înfrățirile dintre localitățile din Franța și R. Moldova, mai ales că Franța este dispusă să susțină financiar proiecte de gestionare a resurselor de apă și deșeurilor, bani ce vor ajunge în localitățile noastre, anume prin acest mecanism de cooperare intercomunală."

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33