Nume
Parola
Vizualizări: 1630
CALM contribuie la identificarea liderelor din comunitățile locale!
12 Aprilie 2023 — 60 de reprezentanți și reprezentante ai/ale administrației locale și societății civile din raioanele Edineț și Dondușeni au participat pe 11 aprilie, la seminarul informativ cu genericul „Importanța participării incluzive în procesele decizionale și electorale”. Evenimentul a fost organizat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) la Edineț, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al poporului american, oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.

Participanții au avut ocazia să afle de la experții CALM, Victoria Matveev și Viorel Rusu mai multe informații despre importanța participării incluzive și alte procese democratice care contribuie la consolidarea și dezvoltarea comunităților. „Educația civică și motivarea tuturor categoriilor de cetățeni să fie parte a proceselor de luare a deciziilor va asigura o bună funcționare a instituțiilor și a statului”, a declarat Victoria Matveev.
Viorel Rusu a vorbit despre drepturile și obligațiile cetățenești, dar și despre rolul APL în asigurarea proceselor democratice incluzive.
Ina Ciubotaru este primară la al treilea mandat în Viișoara, Edineț și consideră că asemenea evenimente sunt utile pentru tânăra generație, dar și pentru categoriile de cetățeni care au mai multă experiență, sunt activi și vor ca localitățile lor să se dezvolte. „Femeile trebuie să participe în procesul decizional pentru că ele sunt competente, active și vor aduce plus valoare acolo unde se vor implica cu sufletul și cunoștințele pe care le posedă”, a afirmat Ina Ciubotaru.
Primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM, Constantin Cojocaru, a constatat că acest seminar este necesar, în special, pentru cei care intenționează să se implice în diverse activități publice, politice, mai ales la nivel local. „Este o încercare de a scoate din anonimat anumite persoane, este și o încurajare a celor care cunosc câte ceva despre activitatea primăriilor și a consiliilor locale, dar nu cunosc felul în care ar putea să se implice. Este important și faptul că au fost invitate la seminar foarte multe femei din mediul rural și cel urban, inclusiv din sectorul asociativ.”
Potrivit primarului de Edineț, este necesar să identificăm oameni activi din comunități și să formăm lideri și lidere, ceea ce cam lipsește comunităților contemporane moldovenești. „De asemenea, acest eveniment înseamnă și o școlarizare în domeniul legislației electorale, despre cum poți să pui umărul, cum să devii parte componentă a anumitor procese. Toate aceste acțiuni au un singur scop, de a face ca societatea noastră să crească cât mai mulți lideri și lidere care să împărtășească principiile ce ne vor ajuta să avansăm pe calea integrării în Uniunea Europeană.”
Reprezentanta societății civile din orașul Dondușeni, Cornelia Rusu, a aflat la seminar despre faptul că s-a schimbat Codul electoral al RM și deja există noi oportunități pentru femei. „Aici am învățat mai multe lucruri despre incluziunea socială, delegarea persoanelor și modalitățile de implicare activă a cetățenilor în procesele decizionale. Este important ca fiecare om, indiferent de etnie, religie, limba vorbită etc, să fie încurajat să participe activ în procesele decizionale. Astfel, fiecare dintre noi va trăi altfel bucuria oricărei realizări, fie la nivel de comunitate, fie la nivel de țară.”
Și pentru primara orașului Cupcini, Ludmila Magu, seminarul organizat la Edineț are o importanță semnificativă deoarece alături de reprezentanții APL au participat și persoane care tind să devină primari sau consilieri. „De asemenea, este salutabilă tendința de a avea în funcții de conducere mai multe femei. Astăzi au fost abordate mai multe aspecte care facilitează calea spre a obține mai multe cunoștințe, dar și încredere în propriile forțe atunci când îți dorești să accezi într-o funcție de conducere. Totodată, e foarte bine că s-a pus accentul pe cunoașterea legislației de către consilieri, unii încă mai cred că li se permite totul dacă au obținut acest statut, inclusiv să creeze obstacole în dezvoltarea unei comunități.”
Seminare informative cu asemenea tematică au avut loc în mai multe localități ale Republicii Moldova. Următorul eveniment se va desfășura în orașul Leova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă