Nume
Parola
Vizualizări: 2886
Aproape 300 de reprezentanți ai APL au participat la ședința organizată de CALM și Serviciul Fiscal de Stat!
26 Iulie 2022 — Aproape 300 de reprezentanți ai autorităților publice locale au participat la 20 iulie la o ședință organizată de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în cooperare cu Serviciul Fiscal de Stat. Obiectivul întrunirii a fost de a cunoaște opinia reprezentanților APL despre inițiativa Serviciului Fiscal de Stat privind inventarierea mai multor terenuri care se află pe teritoriul localităților și în privința cărora există anumite incertitudini cu privire la proprietarii sau beneficiarii acestora, dar și tipurile de activități care sunt realizate pe aceste suprafețe.

Astfel, Serviciul Fiscal de Stat își propune să fie creat un mecanism pentru a avea o evidență exactă a acestor terenuri. Potrivit directorului executiv al CALM Viorel Furdui, acest exercițiu va fi și în folosul APL deoarece astfel își vor cunoaște mai bine baza fiscală care poate genera venituri la bugetele locale. „La nivel teoretic totul este limpede, trebuie să existe o cooperare între APL și Serviciul Fiscal de Stat. Însă, după ce reprezentanților APL li s-a explicat care sunt obiectivele principale urmărite de către Inspectoratul Fiscal de Stat, precum și formatul în care trebuie să fie prezentată informația, majoritatea vorbitorilor au atras atenția la anumite probleme care pot apărea în acest proces.”

Mai mulți vorbitori au fost de părere că aceasta este o sarcină suplimentară pusă pe umerii specialiștilor în domeniul reglementării proprietății funciare din APL și care necesită destul de mult timp pentru a fi realizată, fiind și destul de costisitoare. De asemenea, s-a vorbit despre faptul că acești specialiști, la fel ca și ceilalți angajați din APL, au salarii foarte mici și un program de activitate foarte intens, ceea ce nu le va permite să realizeze și acest obiectiv, mai ales până în luna septembrie, așa cum stabilise inițial Serviciul Fiscal de Stat.

Alți vorbitori au constatat că o asemenea inițiativă le-ar permite să scoată din ilegalitate mai multe terenuri și să repună în drepturi adevărații beneficiari, inclusiv să devină posibilă încheierea unor contracte de arendă ceea ce, ulterior, va genera venituri suplimentare în bugetele locale pentru ca acestea să fie utilizate în interesul comunităților locale.

Reprezentanții CALM au apreciat deschiderea Serviciului Fiscal de Stat spre cooperare cu autoritățile publice locale. „Credem că a fost o discuție bună și sperăm că reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat și-au notat comentariile și obiecțiile prezentate de către reprezentanții APL. De asemenea, considerăm că informația obținută de reprezentanții APL în cadrul acestei întruniri îi va ajuta să pună mult mai ușor în practică această solicitare a Serviciului Fiscal de Stat”, a explicat Viorel Furdui.

O altă temere a reprezentanților APL a fost ca această inițiativă să nu fie o nouă obligație pusă în sarcina lor, propunerea fiind ca acest exercițiu să aibă un caracter de recomandare. „Cei care au posibilități să se implice într-o măsură mai mare, iar cei care, la moment, nu au posibilitate, specialiști sau din alte motive obiective nu pot să se încadreze în termenele stabilite, atunci să decidă de sine stătător când și cum vor realiza această activitate”, au constatat reprezentanții APL.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă