Nume
Parola
Vizualizări: 3297
Germania va sprijini Regiunea de Dezvoltare Nord în contextul situației de criză
Bălți, 6 Iulie 2022 — Regiunea de Dezvoltare Nord va beneficia de sprijin ca răspuns la situația de criză. Suportul va fi acorat în cadrul unui proiect soft susținut de Guvernul Germaniei și implementat de ADR Nord. Marți, 5 iulie 2022, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și managerul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, Petru Veverița, au semnat un acord în acest sens.

Maria Prisacari, director ADR Nord: „Prin acest proiect soft ne propunem să dezvoltăm capacitățile Regiunii de Dezvoltare Nord, a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord și, respectiv, a ADR Nord, în planificarea, adaptarea și coordonarea acțiunilor în caz de situații de criză și urgență în regiune, pentru a acorda asistență imediată persoanelor afectate de criză, care să planifice prevenirea și reducerea impactului crizelor în comunitățile lor prin perspectiva dezvoltării regionale și locale.”

Printre cele mai importante activități planificate se numără: elaborarea unui studiu privind specializarea inteligentă în contextul crizei de urgență; efectuarea schimbului de bune practici în România privind gestionarea crizelor; asigurarea funcționalității CRD Nord, prin achiziționare de echipamente; îmbunătățirea infrastructurii existente pentru managementul crizelor, prin achiziționare de bunuri; organizarea a două ateliere privind comunicarea în situații de criză.

Proiectul de susținere a Regiunii de Dezvoltare Nord ca răspuns la situația de criză este finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

www.adrnord.md