Nume
Parola
Vizualizări: 3828
Au fost semnate noi contracte de antrepriză și de achiziționare a serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor, în valoare de 8,02 mln lei, pentru implementarea proiectului „Sângerei – orașul incluziunii teritoriale”
Bălți, 20 Aprilie 2022 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Primăria orașului Sângerei și SA „Drumuri-Bălți” au semnat un contract de antrepriză în cadrul proiectului de infrastructură „Sângerei – orașul incluziunii teritoriale”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Ceremonia de semnare a contractului a avut loc miercuri, 20 aprilie 2022, în incinta ADR Nord.

Conform contractului, în decurs de cinci luni, SA „Drumuri-Bălți” s-a angajat să execute în orașul Sângerei următoarele lucrări: să efectueze lucrări de reconstrucție / amenajare în perimetrul blocurilor locative din str. A. Crihan, nr. 2, 4, și str. Independenței, nr. 127, 12, să efectueze lucrări de reconstrucție / amenajare în perimetrul blocurilor locative din str. Independenței, nr. 128, 140, 142, să reconstruiască și să paveze spațiul pietonal pe segmentul străzilor T. Nencev – A. Mateevici.

„Antreprenorul urmează să execute lucrările specificate în contractul de antrepriză în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice”, susține directorul ADR Nord, Maria Prisacari.

Valoarea contractului de antrepriză încheiat cu SA „Drumuri-Bălți” constituie 7,96 milioane de lei.

Acesta este al doilea contract de antrepriză semnat în cadrul proiectului. Primul contract de antrepriză, în valoare de 6,76 milioane de lei, a fost semnat de ADR Nord, Primăria orașului Sângerei și SRL „Primaterax-Nord” săptămâna trecută. Valoarea ambelor contracte de antrepriză constituie 14,72 milioane de lei, contribuția Primăriei orașului Sângerei fiind de 10%.

Tot astăzi, în cadrul aceluiași eveniment, au fost semnate două contracte pentru achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică în cadrul proiectului „Sângerei - orașul incluziunii teritoriale". Cele două contracte au fost semnate de ADR Nord și Primăria orașului Sângerei cu SRL „Helicecom-Nord” SC, cu ofertele contractuale în valoare de 54.647 de lei și, respectiv, 63.898 de lei.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Sângerei – orașul incluziunii teritoriale”, depus de Primăria orașului Sângerei în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea competitivității regiunii.

www.adrnord.md