Vizualizări: 3888
Tatiana Țurcan despre realitățile de la postul de trecere a frontierei Mirnoe-Tabaki: „Este o imagine dezolantă, copiii au auzit bubuituri, sunt speriați și nu vor să se desprindă din brațele mamelor lor."
1 Martie 2022 — Pentru a susține refugiații care fug din calea războiului, la postul de trecere a frontierei Mirnoe – Tabaki au fost instalate două corturi. Primara de Vinogradovca, Taraclia, Tatiana Țurcan spune că, împreună cu consilierii, angajații primăriei și oamenilor de bună credință, au fost create condițiile necesare pentru ca refugiații ucraineni să poată să se încălzească după un drum lung și să beneficieze de mâncare caldă.
„S-a mobilizat comunitatea noastră, au venit să ne ajute oameni de la nordul și sudul republicii. Până la această oră sute de refugiați au fost întâlniți la acest punct de trecere a frontierei, le oferim ceea de ce au mai multă nevoie la moment – un loc cald și alimente."
Oamenii din comuna Vinogradovca și-au manifestat disponibilitatea să primească în casele lor ele lor ucrainenii care fug din calea gloanțelor, majoritatea fiind femei și copii. Bărbații își însoțesc membrii familiei până la graniță și se întorc să lupte. Cei mai mulți oameni care traversează frontiera noastră vor să plece în una din țările membre ale Uniunii Europene.
„Putem caza mai mulți refugiați la centru de plasament sau cel comunitar din orașul Taraclia, sunt și alte spații libere care pot fi transformate în centre de triere", ne explică aleasa locală.
Din primele zile când unii refugiați au ales să treacă granița prin punctul de trecere Mirnoe – Tabaki , angajații primăriei Vinogradovca și ai grădiniței din localitate au donat bani pentru produsele de primă necesitate. Cu bani din bugetul local au fost procurate măști, un cuptor cu microunde etc. Implicarea multor oameni de bună credință în tot acest proces de gestionare a fluxului de refugiați o face pe primară să creadă că statul nostru va face față unui nou val de migranți. „Cetățenii noștri nu rămân indiferenți față de tragedia vecinilor noștri. Din puținul lor, agenții economici din teritoriu, fără a le solicita să să implice, au venit să întindă o mână de ajutor, stau cu mașinile personale la frontieră pentru a-i duce pe refugiați acolo unde doresc aceștia."
Tatiana Țurcan afrimă că mulți dintre cei care trec frontiera au rude la Cimișlia, Congaz sau Comrat. „Ieri o familie a venit din zona orașului Mariupol. Erau atât de speriați încât șoferul nu mai era în stare să conducă, iar copilul mic plângea neîncetat. Un băiat de-al nostru s-a oferit să urce la volanul mașinii lor și să-i ducă până la Congaz."
Acești oameni au nevoie și de consiliere psihologică și un asemenea specialist se află la cele două corturi instalate la frontieră. Tatiana Țurcan a vizitat și astăzi cele două corturi pentru a vedea la fața locului dacă lipsește ceva.
„Eu vorbesc cu Dvs. și retrăind toate aceste momente mi se face pielea de găină. Este o imagine dezolantă, copiii au auzit bubuituri și sunt speriați, nu vor să se desprindă din brațele mamelor sau bunicilor lor."
Primara de Vinogradovca are o soră la Reni și o nepoată la Odesa. „Rudele de la Odesa au fugit la Reni, eu însă sunt pregătită să-i primesc pe toți în casa mea, îmi fac mari griji pentru ei."

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33