Nume
Parola
Vizualizări: 2822
Vicepreședintele Rețelei Contabililor din cadrul CALM Tudor Belibou: „Cu salariul pe care îl avem nu ne permitem să procurăm măcar un metru cub de lemne”
3 Noiembrie 2021 — Contabilii din APL solicită o întrevedere cu Ministrul Finanțelor pentru a discuta despre pașii care trebuie întreprinși pentru a spori motivarea angajaților din APL. În cadrul unui atelier de lucru organizat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), mai mulți reprezentanți ai acestei categorii de funcționari au declarat că salariile sunt derizorii și nu le ajung nici pentru strictul necesar. „Astăzi un șef de grădiniță are un salariu mai mare decât a primarului. Un ales local are foarte multe atribuții și nu ar putea face prea multe fără un contabil. „Primarul trebuie să primească un salariu decent, iar contabilul să aibă un venit cu 10% mai mic decât a alesului local. Dacă se dorește ca primăriile să contribuie la dezvoltarea localităților, atunci statul trebuie să aibă grijă de funcționarii din APL de nivelul I”, de această părere este Tudor Belibou, contabil șef la primăria din Răspopeni, Șoldănești, vicepreședintele Rețelei Contabililor din cadrul CALM.

Funcționarul cu o experiență de muncă în acest domeniu de peste 20 de ani crede că legile se fac pentru cei de la centru, nu și pentru cei de la nivel local. „Să comparăm salariile din APL cu veniturile pe care le obțin cei de la Ministerul Finanțelor și vom vedea care este valoarea noastră din punctul lor de vedere”, a declarat Tudor Belibou.

Salariul contabilului șef din Răspopeni este de 6000 de lei. Un contabil fără experiență este remunerat în APL cu circa 4000 de lei. „Un om care muncește la construcții obține această sumă în câteva zile. Astăzi avem insuficiență de cadre pentru că nimeni nu va veni să lucreze pentru acești bani.”

Tudor Belibou crede că angajații din APL sunt neglijați deoarece nu am avut niciun Ministru al Finanțelor care să activeze anterior în APL și să cunoască volumul de lucru al acestora. „Astăzi un contabil trebuie să fie expert în achiziții, în construcții, jurist, să fie priceput în toate. Băieții care au plecat peste hotare au apartamente, au de toate, ce are un contabil care a lucrat 20 de ani în APL? Nimic. El nu poate să-și întrețină familia. Un metru cub de lemn costă astăzi zece mii de lei. Nouă nu ne ajunge salariul nici măcar pentru un metru cub de lemn. Noi avem nevoie de contabili tineri care să vină în teritoriu și să lucreze. Se întoarce vreunul? Niciunul. Dar cum să se întoarcă dacă cu acest salariu nu poți măcar să îți cumperi o haină și să mănânci zilnic. În Răspopeni sunt două grădinițe, două biblioteci, Casa de cultură, avem proiect cu liceul și Fondul de eficiență energetică, altul cu Fondul ecologic etc. De lucru este și nu e puțin, dar dacă se consideră că nu facem nimic și nu merităm mai mult atunci să închidă primăriile și să ne spună că nu au nevoie de noi.”

Tudor Belibou spune că fiecare om trebuie să fie mândru de serviciul pe care îl are. „Astăzi contabilii sunt covorașul de la ușă de care îți ștergi încălțămintea. Nu vor veni specialiști în APL până Ministerul Finanțelor nu își va da seama de responsabilitatea noastră. Orice inspecție financiară verifică în primul rând lucrul contabilului și în funcție de cum activează acesta, așa este apreciat primarul, dar și ceilalți funcționari din primărie. Schimbările trebuie să înceapă cu propuneri din teritoriu, pentru că cel mai bine știu cei de la nivel local ce trebuie de făcut”, a conchis funcționarul public.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă