Nume
Parola
Vizualizări: 2391
100 de specialiști și specialiste în domeniul reglementării proprietății funciare au participat la evenimentul organizat de CALM și UN Women
28 Octombrie 2021 — Circa 100 de funcționari și funcționare din toate regiunile Republicii Moldova, reprezentanți și reprezentante ai/ale Rețelei specialiștilor în domeniul reglementării proprietăţii funciare din cadrul CALM, au participat la atelierul de instruire: „Sistemul Administrației Publice Locale (APL): roluri, competențe și responsabilități prin prisma egalității de gen".

Nadejda Darie, coordonatoarea serviciului CALM „Cooperare descentralizată și rețele profesionale" a declarat că sesiunea de instruire are loc în cadrul proiectului „Acordarea unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a femeilor primare, membre ale Rețelei femeilor CALM", susținut financiar de Suedia și implementat de CALM. Nadejda Darie a mulțumit UN Women pentru inițiativa de a contribui la consolidarea capacităților specialiștilor din cadrul APL în vederea asigurării egalității de șanse tuturor cetățenilor din comunitățile locale.

Reprezentanta UN Women Emilia Rusu a menționat că alături de APL din Republica Moldova este Suedia, un promotor al egalității de gen la nivel mondial. „Nu bucură numărul impunător de participanți la acest eveniment, mai ales că în premieră sunteți la instruirile organizate de noi", a afirmat reprezentanta UN Women.

„În Republica Moldova sunt mai multe femei decât bărbați și cu toate acestea încă avem foarte puține femei în funcții de conducere. Doar 194 din cei 898 de primari sunt femei. Trăim într-o societate în care stereotipurile încă domină și chiar dacă toți au drepturi și egalități, foarte multă lume este afectată de această inegalitate: femei, bărbați și copii. Noi credem că nu poate exista o dezvoltare locală fără a ține cont de necesitățile separate ale cetățenilor", a declarat Emilia Rusu.

Expertul CALM Viorel Rusu a vorbit despre rolurile, competențele și responsabilitățile în sistemul administrației publice locale prin prisma egalității de gen. Drepturile și garanțiile pentru aleșii/alesele locale și funcționarii/funcționarele locali (e) prin prisma egalității de gen; raporturile dintre autoritatea locală deliberativă și executivă; principiile administrației publice locale; necesitatea consultării asociațiilor reprezentative ale APL în problemele ce țin de APL; consultarea colectivităților locale; controlul administrativ al activității APL; criteriile de delimitare a competențelor APL au fost printre subiectele supuse atenției participanților și participantelor la atelierul de instruire.

De asemenea, specialiști și specialiste în domeniul reglementării proprietăţii funciare au aflat mai multe despre atribuțiile APL, drepturile și garanțiile prin prisma egalității de gen; egalitatea de șanse în domeniul electoral; accesul egal la ocuparea funcțiilor publice, dar și la activitatea de întreprinzător; excluderea acțiunilor discriminatorii ale angajatorului; accesul egal la educație și sănătate; asigurarea egalității de gen prin transparență decizională și consultare.

La finalul evenimentul, specialiști și specialiste în domeniul reglementării proprietăţii funciare au abordat mai multe subiecte actuale, cum ar fi finanțarea insuficientă în raport cu creșterea responsabilităților de la an la an; povara administrativă; necesitatea depolitizării fondurile publice etc.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă