Nume
Parola
Vizualizări: 3077
Apelul public al primarului de Ștefan Vodă V. Cociu: „Interesele politice și meschine ale unor consilieri blochează o investiție de milioane și pun în pericol dezvoltarea orașului”
28 Iulie 2021 — Primăria orașului Ștefan Vodă a câștigat un proiect intercomunitar ce prevede construcția unei piețe agricole regionale, valoarea estimativă a investiției fiind de 10 milioane de lei, finanțarea de bază fiind realizată de Programul USAID Comunitatea Mea. Proiectul prevede construcția unei hale, a corpului administrativ, a unui depozit cu camere de răcire și de păstrare a produselor, parcare pentru 112 autoturisme, două blocuri sanitare, apă, canalizare, o zonă verde și una de odihnă, un laborator de testare a produselor etc.

Autoritățile publice locale din orașul Ștefan Vodă au semnat un memorandum cu alte 15 primării megieșe, obiectivul fiind crearea oportunităților pentru producătorii autohtoni din această zonă a Republicii Moldova pentru a-și comercializeze marfa. De asemenea, APL din oraș vrea să susțină cei circa 3% din locuitori care în perioada pandemiei au revenit acasă și au deschis mici afaceri.

Primarul orașului Ștefan Vodă Vladislav Cociu declară că piața actuală este veche și neîncăpătoare. „Acolo în ultimii 40 de ani nu s-a făcut nicio investiție, nu există infrastructură de drumuri, nici sistem de canalizare, apeduct etc. Piața a fost monopolizată, micii producători nu prea au acces în ea, intermediarii sunt cei care fac astăzi fac acolo legea”. Potrivit edilului, mulți dintre consilierii orășenești au afaceri în cadrul actualei piețe și pentru a-și proteja interesele personale nu vor să fie construită o piață nouă în oraș.

„În cadrul Consiliului orășenesc sunt 9 consilieri din partea PSRM, 7 din partea Platformei DA și 1 din partea PD. ) Ei spun că nu suntem transparenți și piața se face pentru primar. Noi însă am elaborat un sondaj și 96% dintre cei intervievați au votat pentru ca să fie construită o piață nouă. Am elaborat și un studiu de fezabilitate care ne-a costat 89 000 de lei, pentru a identifica care este potențialul raionului, ce produse cresc în zona noastră, dar și ce oportunități vor apărea odată cu deschiderea noii piețe. În studiu este stipulat foarte clar care sunt avantajele acestei investiții. Inclusiv amplasarea acesteia este atractivă. alături de zona economică liberă din localitate, nu departe de două blocuri locative care vor fi construite pentru 114 familii. Cu toate acestea, cei mai mulți consilieri orășenești nu sunt dispuși să voteze pentru ca această inițiativă să devină realitate.”

Primarul consideră că nu doar din cauza intereselor economice sunt puse bețe în roate activității sale. „Administrația locală din Ștefan Vodă a ales să o susțină pe Maia Sandu și echipa sa în ultimele campanii electorale. Socialiștii sunt disperați, iar fostul primar care reprezintă acum Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat a dat indicații consilierilor orășenești să nu voteze pentru acest proiect, ca nu cumva primarul Vladislav Cociu să facă mai multe decât a făcut dânsul. În oraș deja sunt foarte multe realizări pe care cetățenii le observă. Le-am spus că noi nu vrem să distrugem actuală piață, vrem însă să creăm un serviciu regional, pentru ca oamenii să poată deschide afaceri noi. Noua piață ar genera venituri noi, majorări de salarii, competitivitate, iar „acești bravi eroi”, fără a avea argumente plauzibile, nu vor să voteze și vin cu atacuri la persoană atunci când îi întreb de ce se opun”.

Cu bugete locale austere, majoritatea primăriilor își doresc să câștige bani din proiecte pentru a putea soluționa problemele din comunitate și depun foarte mult efort pentru a obține asemenea finanțări. „Suntem la ultima etapă, mai avem foarte puțin de lucru pentru a putea investi 10 milioane de lei în orașul nostru, în cadrul unui singur proiect și ni se pun bețe în roate. Ne pare rău că se dă cu piciorul într-o asemenea investiție. În afară de aceasta, imaginea primăriei orașului Ștefan Vodă va fi discreditată în fața partenerilor noștri de dezvoltare și dacă pierdem această oportunitate, nu știu dacă vom câștiga alte proiecte.”

Joi, 29 iulie, în cadrul ședinței Consiliului orășenesc va fi propusă spre aprobare această inițiativă a alesului local din orașul Ștefan Vodă. Urmează să vedem ale cui interese vor prevala, cele ale unui grup de persoane cu interese personale și înguste sau totuși ale întregii comunități.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă