Nume
Parola
Vizualizări: 2849
Deputatul nou ales Larisa Voloh: „Va fi mult mai ușor să găsesc soluții și să le promovez în Parlament cunoscând problemele de la talpa țării”
16 Iulie 2021 — În rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, primarul de Palanca, Ștefan Vodă, vicepreședinte al CALM și președintele Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM Larisa Voloh a obținut mandatul de ales al poporului.

Așteptările autorităților publice locale sunt foarte mari de la noua guvernare…

Larisa Voloh: Din start vreau să mulțumesc colegilor primari, funcționarilor publici, lucrătorilor din APL care ne-au susținut în această campanie, care ne-au acordat votul de încredere și care, sunt convinsă, vor fi alături de noi în toată perioada de implementare a promisiunilor pe care le-am făcut în campanie. Așteptările sunt mari și înțelegem responsabilitatea pe care ne-am asumat-o în fața cetățenilor. Pornesc de la ideea că Partidul Acțiune și Solidaritate este conștient de necesitatea dezvoltării localităților rurale, a orașelor mici, inclusiv Doamna președinte Maia Sandu acordă o atenție sporită necesității dezvoltării acestui domeniu. Cred că în perioada următoare surse financiare importante vor ajunge în localitățile noastre, că proiectele economice, de infrastructură, de mediu vor avea finanțare și astfel eforturile colegilor noștri primari se vor materializa.

Cum credeți că vă va ajuta această experiență acumulată în calitate de ales local în noua funcție de ales al poporului?

Larisa Voloh: Spuneam și cu alte ocazii că formarea unui funcționar este o muncă destul de grea și cunosc acest lucru din proprie experiență. Noi, cei din administrația publică, lucrăm continuu asupra formării profesionale, pentru a dezvolta abilitățile noastre de comunicare cu cetățenii, cu colegii din APC, facem schimburi de experiență, parteneriate, alte deprinderi pe care le formăm în timp și care sunt absolut necesare pentru o persoană care dorește să fie una publică. Eu cred că experiența pe care am acumulat-o este una considerabilă, ținând cont de faptul că am reușit în această perioadă să cunosc îndeaproape toate problemele cu care se confruntă cetățenii, iar o parte dintre ele le-am soluționat folosind cunoștințele mele, dar și experiența echipei, lucrând cot la cot cu colegii mei, având susținerea mai multor organizații internaționale, a partenerilor noștri din societatea civilă etc. Toată această experiență mi-a permis să am rezultatele de astăzi. Cred că îmi va fi mult mai ușor să găsesc soluții și să le promovez în Parlament cunoscând problemele de la talpa țării.

Sunteți președintele Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM. În Parlament vom avea circa 40 de femei deputate….

Larisa Voloh: Am susținut mereu femeile în politică. Consider că în politică trebuie să se implice femei pregătite, bine instruite, demne și responsabile. Nu cred însă că de genul persoanei depinde neapărat calitatea unui parlamentar. Totuși, potrivit statisticilor, în Republica Moldova avem puțin mai multe femei decât bărbați și cred că ele trebuie să fie reprezentate echitabil în organele de conducere ale statului. Sunt convinsă că femeile care vor reprezenta PAS în Parlament vor aduce plus valoare noului Legislativ.

Cum ar putea să vă ajute CALM în domeniul dezvoltării locale?

Larisa Voloh: CALM-ul reprezintă vocea autorităților locale din Republica Moldova și cred că nimeni nu poate cunoaște atât de bine ca ei situația din administrația publică locală și din teritoriu. CALM-ul are experți pe diverse domenii din APL, iar expertiza, experiența, studiile și metodologiile pe care la face trebuie să fie neapărat luate în calcul. Cred că Congresul Autorităților Locale din Moldova ar trebui să fie partenerul noului Legislativ atunci când discutăm despre viitorul administrației publice locale.

Oamenii din Palanca vă lasă să părăsiți această postură de ales local?

Larisa Voloh: Este o decizie pe care am luat-o împreună cu echipa. Cu certitudine însă rămân a fi palanceancă, cu inima și sufletul în localitatea mea. Mă bucur foarte mult că în această perioadă am reușit să câștig încrederea, stima și respectul consătenilor mei și le mulțumesc pentru faptul că m-au susținut în această campanie. Sunt sigură că voi continua să muncesc pentru binele țării, inclusiv pentru binele localității pe care am reprezentat-o în ultimii 14 ani.

Vă mulțumim!

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă