Vizualizări: 2924
Valentina Carastan, Slobozia Mare, Cahul: "Relația noastră cu diaspora a devenit una foarte consolidată"
24 Iunie 2021 — În ultimii ani, mai multe autorități publice locale dezvoltă parteneriate cu băștinașii care au plecat peste hotare. Astfel se reușește nu doar implementarea proiectelor sociale și economice, dar și întărirea legăturii dintre oamenii care au fost nevoiți să plece pe alte meleaguri și baștina lor. În afară de aceasta, agenții economici locali au șansa să-și dezvolte afacerile tot datorită acestor parteneriate. Primarul Valentina Carastan ne explică cum a fost posibil acest lucru în Slobozia Mare, Cahul.
Când a apărut această inițiativă de a implica și diaspora în soluționarea problemelor comunității?
Valentina Carastan: Cu proiectul Migrație și Dezvoltare Locală (MiDL), finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) am făcut cunoștință încă în anul 2016. Deoarece nu puteam identifica toată suma necesară pentru a construi tot sistemul de apeduct din localitate, am aplicat atunci pentru construcția unei porțiuni de 3 km. Spre fericirea noastră, anul acesta am finisat realizarea acestui obiectiv. Însă, experiența de atunci cu MiDL a fost foarte benefică pentru că am stabilit o relație nemaipomenit de frumoasă cu diaspora. Sigur că și până atunci păstrăm legătura cu cei plecați de acasă, dar nu era atât de puternică. Îmi amintesc că în momentul în care ni s-a spus că și diaspora trebuie să participe la implementarea acestui proiect și trebuie să colectăm și de la ei o anumită sumă de bani am fost oarecum sceptică gândindu-mă că ei au plecat peste hotare de nevoie, pentru că nu au găsit aici un loc de muncă, cum să le cer bani? Nu știam cum să trec de această barieră psihologică. Mă mai gândeam că în alte localități proiectele sunt vizibile și atunci când vor reveni acasă, oamenii vor vedea rezultatul și-l vor arăta și copiilor, la noi însă apeductul e în pământ și nu credeam că va avea succes această inițiativă. Spre mirarea și bucuria noastră lucrurile au evoluat foarte bine, oamenii din diaspora s-au mobilizat, au donat și totul a fost nemaipomenit de frumos. Experiența noastră din 2016 s-a soldat cu o relație foarte puternică cu diaspora.
Această relație s-a dezvoltat în timp...
Valentina Carastan: Exact. Tot diaspora s-a mobilizat și a făcut donații pentru amenajarea parcului din Slobozia Mare. Acum, tot cu susținerea băștinașilor noștri care au plecat peste hotare, în cadrul unei alte etape a proiectului MiDL modernizăm piața agroalimentară regională și transfrontalieră. Ca să ne ajungă finanțe pentru a realiza tot ceea ce ne-am propus am aplicat și la DAR 1+3. Astfel vom construi cinci căsuțe rustice pe care le vom utiliza tot pe teritoriul acestei piețe în calitate de gherete comerciale. Și în acest caz am avut sprijinul diasporei, PNUD-ului, Primăriei și Guvernul Republicii Moldova.
Cât de importante sunt aceste proiecte pentru localitatea Dvs.?
Valentina Carastan: Sunt extrem de necesare. Primul a vizat crearea de servicii, pentru că apa este vitală și ar trebui să fie prioritatea numărul unu a oricărei guvernări. Cel de-al doilea proiect pe care îl implementăm acum are ca obiectiv dezvoltarea economică a localității. Noi vrem să motivăm oamenii să rămână acasă, dar pentru aceasta trebuie să le oferim condițiile necesare de a-și dezvolta o afacere cât de mică și această idee a prins. Micii întreprinzători, antreprenori locali au început să își dezvolte afacerea. Chiar mai mult, au aplicat la proiecte europene cum ar fi GAL-ul „Lunca Prutului de Jos" și deja trei-patru producători locali au câștigat proiecte și își dezvoltă afacerile. Simt o înviorare în rândul oamenilor de afaceri locali. Și eu, în calitate de reprezentant al administrației publice locale, am învățat să am o relație frumoasă cu agenții economici. Până a începe această cooperare cu MiDL eram preocupați mai mult pe prestarea de servicii de calitate în grădinițe, școli, să reparăm drumuri, să promovăm cultura etc și domeniul economic parcă nu prea era în competența noastră, a primăriilor. În cadrul proiectului Migrație și Dezvoltare Economică Locală am învățat că doar susținând economia locală putem să avem niște sate dezvoltate, în care oamenii rămân acasă pentru că au o mică afacere, că fiecare loc de muncă creat aduce beneficii localității. Acest lucru ni-l dorim și asta reușim să facem. Suntem pe ultima sută de metri la implementarea acestui proiect. El prevede construcția unei hale impunătoare unde va fi comercializată carnea, lactatele, vom avea și un laborator de testare a mărfii, un pavilion cu legume, fructe și ce mai au gospodinele și gospodarii noștri. În afară de aceasta, în cele zece căsuțe rustice, producătorii locali vor vinde miere de albini, vin etc, dar și meșterii populari își vor putea comercializa creațiile. O familie din localitate a accesat un proiect pentru a face o mică brutărie. Câțiva tineri stabiliți peste hotare m-au întrebat dacă pot să beneficieze și ei de o asemenea căsuță rustică pentru că și-ar dori să revină acasă și să dezvolte mici afaceri. Mă bucur că lucrurile se schimbă.
Cine sunt cumpărătorii pe care mizați?
Valentina Carastan: Piața din Slobozia Mare are o istorie de peste 30 de ani. Fiind aproape de frontiera cu România și Ucraina am avut întotdeauna cumpărători din Galați, din Reni, plus toate satele vecine, de la Colibași până la Giurgiulești. Oamenii vin să își vândă produsele, dar și să facă cumpărături, mai ales că piața noastră activează zilnic, cu excepția zilei de luni. Oamenii veneau și înainte la piață, doar că atunci nu aveam condițiile necesare. ANSA adesea nu ne permitea să vindem anumite produse pentru că nu corespundeau condițiile în care se comercializa carnea, brânza etc, stăteau în praf sau în soare. Acest proiect ne-a mobilizat pe toți slobozenii de acasă și din diaspora și construim o piață de-o mai mare dragul în această zonă de sud a Republicii Moldova.
Primarii care câștigă asemenea proiecte sunt mai norocoși sau mai harnici?
Valentina Carastan: Cred că uneori sunt mai obosiți. Cu toate acestea, dacă ai niște scopuri și dacă le-ai prioritizat împreună cu cetățenii, pentru că decizia nu ne aparține nouă, celor din APL, dar comunității, atunci nu ai cum să nu reușești. Acest obiectiv l-am identificat în cadrul Forumului economic din localitate, iar cei mai mulți participanți au spus că anume piața este foarte necesară. Este o mare fericire să vezi rezultatul muncii depuse în echipă. Cred că cea mai mare împlinire a unui primar este să vadă cetățenii mulțumiți de ceea ce s-a realizat.
Vă mulțumim!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33