Nume
Parola
Vizualizări: 2713
Consiliul Europei susține CALM în procesul de elaborare a Conceptului Platformei de consultare și dialog!
18 Iunie 2021 — La 18 iunie a avut loc reuniunea de consultare cu Secretariatul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) pentru a pune în discuție proiectul revizuit al Conceptului și Regulamentului Platformei de consultare și dialog. Este o inițiativă realizată în cadrul proiectului „Consolidarea culturii dialogului și consultării locale din Republica Moldova", implementat de Congresul Autorităților Locale și Regionale în cadrul Planului de acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024.
În deschiderea evenimentului, Irina Sahakyan-Vetter, șef de unitate, Diviziunea de cooperare și Relații Externe, a menționat că procesul de consultare cu autoritățile publice locale este un principiu consfințit în Carta Europeană, dar și în Foaia de Parcurs semnată de Republica Moldova.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a mulțumit Consiliului Europei pentru sprijinul acordat CALM în consolidarea capacităților instituționale. „Am lucrat împreună la Planul Strategic al CALM pentru perioada 2021-2027, la conceptul privind reforma descentralizării, iar exercițiul de astăzi ne va ajuta inclusiv să implementăm aceste obiective.
Expertul juridic Viorel Pârvan a prezentat conceptul preliminar al Platformei de consultare și dialog, punând accent pe reformele anterioare eșuate, pe faptul că acest subiect s-a regăsit în agenda tuturor guvernelor, pe problemele APL etc.
Viorel Pârvan a explicat ce prevede acest concept, a vorbit despre necesitatea Platformei, rolul și locul Conferinței naționale permanente în contextul platformelor deja existente, care ar fi direcțiile prioritare ale grupului de lucru, cum poate fi asigurat un mecanism de consultare, care sunt principalele prevederi ale Regulamentului, dar și formele de lucru ale Conferinței, cum va interacționa aceasta cu alte structuri etc.
Experții din cadrul Secretariatului CALM au venit cu mai multe propuneri de îmbunătățire a celor două documente care urmează să se regăsească în variantele finale ale Conceptului și Regulamentului Platformei de consultare și dialog.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă