Vizualizări: 4163
Primarul de Unțești, Ungheni Nicolae Sorotinschi: „Cred că nimeni nu cunoaște mai bine decât CALM-ul cum trebuie să fie realizată o reformă administrativ-teritorială”
9 Iunie 2021 — Nicolae Sorotinschi este primar la al doilea mandat în satul Unțești, Ungheni, președinte al organizației teritoriale a CALM din acest raion. Nicolae Sorotinschi ne spune cum e să activezi în calitate de ales local, ce bucurii poți avea, dar și cum ar trebui să fie o reformă administrativ-teritorială care să producă rezultate benefice pentru cetățeni.
Cum e să activezi în administrația locală?
Nicolae Sorotinschi: Sunt foarte multe greutăți. Dacă îmi spunea cineva câte responsabilități, dar și câte provocări presupune această funcție atunci cred că nu candidam. Sunt însă și momente care ne motivează. De exemplu, la începutul primului mandat am construit un drum și într-o bună zi au venit la primărie câteva femei în vârstă. Și-au scos galoșii în fața primăriei și plângând mi-au mulțumit pentru că, spuneau ele, deja preotul va putea să le petreacă pe ultimul drum. Nu mai vorbim de o salvare sau pompieri care pot veni în caz de necesitate.
În localitatea Dvs. tot mai mulți oameni în vârstă au rămas. Cum îi motivăm pe tineri să -și găsească rostul acasă?
Nicolae Sorotinschi: Doar prin crearea locurilor de muncă. Dacă vor avea ocupație atunci nu cred că tinerii vor părăsi satele. Acum pleacă și cei de vârstă mijlocie iar tinerii revin pentru a-și lua părinții cu ei. Eu am rămas pentru că mai ales în primul mandat am reușit să realizez unele obiective pe care le aveam pentru comunitate și ca rezultat 80 la sută din alegători mi-au acordat votul de încredere pentru cel de-al doilea mandat.
De ce ar mai avea nevoie localitatea Dvs.?
Nicolae Sorotinschi: Ar fi multe lucruri de enumerat. Dacă însă e să vorbim la general, la fel cum pe lângă casă niciodată nu se termină lucrul, așa e și în orice localitate. În primul rând este nevoie de reabilitarea infrastructurii, este un drum care nu ne aparține și care, în sfârșit, e în construcție. Cred că după finalizarea acestor lucrări se vor soluționa și alte probleme. Un alt obiectiv este finalizarea traseului de alimentare cu apă potabilă. Salubrizarea și evacuarea deșeurilor ar trebuie să devină o prioritate pentru toți. Orașele au întreprinderi municipale care gestionează acest domeniu, în sate nu există asemenea posibilități, totul se face haotic. Trebuie să existe o strategie la nivel de țară, altfel nu vom putea soluționa această problemă care ne afectează pe toți.
Despre activitatea CALM ce părere aveți?
Nicolae Sorotinschi: Este o organizație foarte utilă pentru primari, adică pentru întreaga populație. Noi ne adresăm cu diverse întrebări și găsim soluții. Cel mai stringent subiect vizează reforma administrativ-teritorială. Consider că anume CALM-ul trebuie să se expună promt și de părerea acestei organizații să se țină cont atunci când se va lua o decizie în acest sens. Cred că nimeni nu cunoaște mai bine decât CALM-ul cum trebuie să fie realizată o asemenea reformă. Descentralizarea financiară și autonomia locală sunt necesare. Cu toate acestea, când vorbim despre reforma administrativ-teritorială, oamenii se gândesc doar la comasarea primăriilor. Fiecare sat are tradițiile și obiceiurile sale și trebuie foarte atent de abordat acest subiect, iar soluțiile trebuie să vină din teritoriu și acesta este rolul CALM-ului. Noi cunoaștem intenția Grupului de lucru creat de fostul Guvern de a reduce numărul de primării până la 93, dar aceasta nu este soluția de care are nevoie țara noastră.
Vă mulțumim!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2298
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33