Vizualizări: 3878
CALM solicită partidelor politice să se unească în jurul ideii descentralizării pentru a dezvolta comunitățile locale!
26 Mai 2021 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a făcut apel către concurenții electorali să-și asume în calitate de priorități descentralizarea și consolidarea autonomiei locale.
„Practica țărilor dezvoltate ne arată că anume aceste deziderate ne vor permite să creăm condiții decente de trai pentru toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent dacă aceștia locuiesc în orașe mai mari sau în cele mai mici localități”, a declarat directorul executiv al CALM Viorel Furdui.
Reprezentantul CALM a atras atenția asupra faptului că de 30 de ani Republica Moldova tot încearcă să identifice calea sa spre dezvoltare și că a venit timpul să conștientizăm cu toții că fără o autoguvernare locală puternică, bazată pe principiile descentralizării, autonomiei locale, resurselor suficiente, subsidiarității etc, nu putem avea nici orașe, nici municipii și nici sate dezvoltate.
Președintele CALM, primarul de Selemet, Cimișlia Tatiana Badan și-a exprimat speranța că vocea autorităților locale va fi auzită de către autoritățile centrale. Tatiana Badan a vorbit despre necesitatea descentralizării organizaționale, financiare și patrimoniale, alocarea directă în bugetele locale a impozitului din venitul persoanelor juridice colectate în teritoriu în volum de cel puțin 10% pentru bugetele mun. Chișinău și Bălți; cel puțin 15% pentru bugetele municipiilor și orașelor reședință de raion; cel puțin 50% pentru bugetele orașelor și satelor (comunelor); creșterea defalcărilor de la impozitul pe venitul persoanelor fizice pentru orașe și municipii de la 50% la cel puțin 75% ; asigurarea dreptului APL la politici proprii de cadre și remunerare, inclusiv revizuirea sistemului de remunerare a angajaților din domeniul APL în conformitate cu principiile autonomiei locale, în vederea asigurării unor garanții și flexibilități suficiente pentru realizarea funcțiilor legale; impulsionarea procesului de delimitare, înregistrare și evaluare a proprietății municipale/locale etc. „Fără descentralizare și fără consolidarea autonomiei locale nu vom putea crea servicii de calitate pentru cetățeni”, a declarat primarul de Selemet.
Primarul municipiului Chișinău, vicepreședintele CALM Ion Ceban a explicat că în localitatea pe care o administrează sunt o multitudine de probleme, iar din cauza unor procese birocratice practic orice inițiativă nu mai ajunge să fie realizată. „În buget șuieră vântul, iar ce rămâne pentru dezvoltarea orașului Chișinău dar și a celorlalte localități este o rușine. Între timp, agenții economici solicită infrastructură adecvată, condiţii mai bune, fără să cunoască că impozitele lor merg la stat și nu în bugetul Primăriei Chișinău. Politicienii vin şi se duc, iar noi rămânem cu aceleași probleme”, a declarat edilul.
Și primarul localității Telița, Anenii Noi Rodica Rusu a fost de părere că nu putem construi o țară prosperă cu localități în stare de degradare și regres economic. „Acest lucru se întâmplă deoarece procesul de centralizare a luat toate pârghiile și toate posibilitățile localităților de a se dezvolta. În satele din Republica Moldova nu există apă, canalizare – lucruri care țin de drepturile omului. Nu vom putea avea o țară dezvoltată fără politici clare la nivel local. Localitățile sunt casa fiecărui cetățean din RM, iar cetățeanul va avea o stare de bine dacă în localitatea lui, în mahalaua lui, lângă poarta lui, va avea un bec pentru iluminare stradală, un drum bun, o școală și grădiniță dotate cu cele necesare etc.”
Primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM Constantin Cojocaru a menționat că cei șase aleși locali prezenți la eveniment reprezintă toate cele 898 de primării din Republica Moldova. „Venim astăzi să întindem o mână viitorului Parlament, viitorului Guvern, partidelor politice care vor reprezenta țara, fie ele de stânga, fie ele de dreapta. Lucrurile trebuie să avanseze nu de sus în jos, dar de la local spre național. Ne-am săturat ca agenda partidelor noastre să fie doar una geopolitică. Vrem ca în agenda lor să se regăsească soluții privind consolidarea autonomiei locale și a descentralizării economice, financiare etc.” Alesul local a explicat că pe parcursul ultimilor ani a dezvoltat un parc industrial la Edineț cu investiții de peste jumătate de miliard de lei. „Din cauza centralizării excesive, din toate aceste investiții, în comunitatea mea se întoarce doar ceea ce se strecoară printre degete”, a explicat edilul.
Primarul orașului Leova, vicepreședintele CALM Alexandru Bujorean susține că unicul partid care unește toți primarii sunt comunitățile locale. „Este foarte important ca actorii politici să conștientizeze că trăim nu doar într-o țară atât de frumoasă, așa cum este Republica Moldova, întâi de toate locuim în comunități locale, indiferent de cum se numesc acestea: sate, comune, orașe, orășele sau municipii. Soluționarea problemelor poate veni de jos, din comunități, micșorând din povara administrației publice centrale, dar pentru asta este nu pot exista doar cerințe, uneori exagerate față de APL-uri, dar și delegări de competențe, de resurse, de capacități.” Alexandru Bujorean a afirmat că astăzi un ales local este și gunoier, și inginer, și constructor, și mecanic, și activând într-o asemenea manieră devine foarte greu să administrezi strategic localitatea.
Participanții la eveniment au făcut apel către toți actorii politici, indiferent de vectorul pe care îl reprezintă, să susțină autonomia locală, iar o prioritate pentru viitorul Guvern să devină descentralizarea. În acest sens CALM a lansat și un APEL pe care l-a expediat tuturor partidelor politice care participă în scrutinul electoral.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33