Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 744 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 1507
Chişinău, 15 Aprilie 2009 — Partidul Social Democrat nu recunoaşte rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie curent, nu participă la acţiunea inspirată de PCRM privind „renumărarea voturilor”, adresând Curţii Constituţionale o contestaţie în acest sens. În contestaţia adresată Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, PSD menţionează faptul că la Stafful electoral PSD au parvenit de la observatorii partidului şi de la cetăţeni simpli mai multe sesizări despre încălcarea de către autorităţi a legislaţiei electorale, printre care şi sesizările precum că în listele electorale pentru alegerile parlamentare 2009 au fost incluse numele persoanelor decedate şi a persoanelor care în ziua alegerilor nu se aflau pe teritoriul Republicii Moldova, dar care „au participat la votare”.
Vizualizări: 1568
Chişinău, 13 Aprilie 2009 — Partidul Social Democrat constată cu îngrijorare că alegerile parlamentare, care s-au desfăşurat pe data de 5 aprilie curent, au fost însoţite de fraude şi falsificări, ceea ce a tensionat la maximum situaţia social-politică din ţară. Manifestaţiile de protest care au izbucnit drept reacţie logică la acţiunile ilegale ale puterii, paşnice iniţial, au degenerat ulterior în acţiuni de violenţă şi acte de vandalism.

Vizualizări: 1616
Chişinău, 10 Aprilie 2009 — Prin declaraţia sa din 7 aprilie 2009 şi prin contestaţia depusă la CEC în data de 9 aprilie 2009, Partidul Social Democrat a anunţat opinia publică din Moldova şi organele abilitate despre faptul că nu recunoaşte rezultatele scrutinului din 5 aprilie curent. În opinia social-democraţilor, cea mai gravă încălcare legală care a fost comisă în cadrul actualelor alegeri este nerespectarea articolului 39 din Codul Electoral.
Vizualizări: 1472
Chişinău, 3 Aprilie 2009 — Ăn cadrul cinferinţei de presă susţinută astăzi la agenţia de ştiri Infotag, Preşedintele PSD, Dumitru Braghiş a făcut următoarea relatare pentru reprezentanţii presei: Partidul Social Democrat este unica formaţiune politică care în cadrul actualei campanii electorale a propus spre discuţie un plan real şi concret de soluţii anticriză. Deja din luna octombrie a anului trecut, până la demararea campaniei electorale, social-democraţii au venit cu propunerea de a fi adoptat un pachet de soluţii anticriză.
Vizualizări: 1496
Chişinău, 2 Aprilie 2009 — Partidul Social Democrat atrage atenţia asupra aprofundării crizei economice din ţară şi cheamă comunitatea de afaceri, pe toţi cetăţenii Republicii Moldova de a susţine soluţiile anticriză ale PSD în cadrul alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Social-democraţii menţionează faptul că, deşi partidul de guvernământ a reuşit pe parcursul a opt ani de zile să menţină stabilitatea politică şi economică din ţară, să dezrădăcineze criminalitatea şi să facă ordine în sfera de executare a obligaţiunilor bugetare, totuşi, politica economică a Guvernului nu răspunde provocărilor timpului.
Vizualizări: 1496
Chişinău, 2 Aprilie 2009 — La 3 aprilie, începând cu orele 15.00, în cadrul conferinţei de presă pe Internet, Preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş va răspunde în direct la întrebările Dumneavoastră!
Vizualizări: 1489
Chişinău, 1 Aprilie 2009 — Cetăţeanul moldovean, candidatul în maeştri în sport la alpinism Andrei Carpenco va avea posibilitatea să cucerească muntele Everest în componenţa unei expediţii internaţionale, din care mai fac parte alpinişti din Rusia, Canada, SUA şi din alte ţări. Participantul moldovean la această expediţie a fost susţinut de membrii Partidului Social Democrat.
Vizualizări: 1654
Chişinău, 30 Martie 2009 — La 27 martie curent, Preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş a înmânat drapelul de stat al Republicii Moldova cetăţeanului Moldovei, Andrei Carpenco, care se va alătura echipei ruse de alpinişti pentru a realiza un urcuş pe Pamir. Este simbolic faptul că sub „acoperişul lumii”, cum mai este numit Pamirul, va flutura drapelul de stat al Moldovei.
Vizualizări: 1471
Chişinău, 26 Martie 2009 — Astăzi, 26 martie 2009, reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova s-au întrunit, în premieră, pentru a lua în discuţie iniţiativa privind crearea Camerei Obşteşti a ţării. Iniţiativa a fost înaintată de Partidul Social Democrat şi este susţinută de societatea civilă.
Vizualizări: 1483
Chişinău, 26 Martie 2009 — În legătură cu înteţirea declaraţiilor făcute de oponenţii politici, de asemenea ţinând cont de faptul că fac încercări de a exercita presiuni de ordin psihologic asupra membrilor PSD şi a susţinătorilor partidului, de a dezinforma opinia publică privitor la esenţa propunerilor PSD care se conţin în Proiectul „Principiile de reglementare a diferendului transnistrean”, declarăm că nimeni nu deţine dreptul de a interzice partidului nostru să vină cu propuneri către societatea moldovenească referitor la modul cum trebuie modificate legile Republicii Moldova, cum urmează a fi schimbate anumite prevederi constituţionale, pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă cetăţenii noştri de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a face ca ei să aibă o viaţă mai bună. Constatăm încă odată lozinca campaniei electorale a PSD: Patrioţii pentru o Moldovă Puternică cu o Economie Puternică pentru o Viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii Moldovei în graniţele ţării de la Ucraina până la România.