Nume
Parola
Vizualizări: 2215
Specialiștii ADR Nord țin cont de experiența Poloniei în procesul de elaborare a unui program de dezvoltare a turismului în Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 29 Noiembrie 2016 — Experiența Regiunii Wielkopolska, Polonia, în domeniul turismului a fost subiectul unei vizite de studiu pentru trei specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, care s-au aflat în orașul Poznan în perioada 17-24 noiembrie curent. Este vorba de Maria Prisacari, șefa Secției cooperare și atragerea investițiilor, Victoria Gobjilă, specialistă în cooperare și atragerea investițiilor, și Diana Josan, specialistă în planificare strategică și programare.

Bunele practici prezentate de către partenerii polonezi vor servi drept model pentru elaborarea Programului regional sectorial (PRS) în domeniul dezvoltării atractivității turistice în Regiunea de Dezvoltare Nord.

Specialiștii ADR Nord și-au început vizita de studiu la Oficiul Mareșalului Regiunii Wielkopolska, ulterior vizitând Organizația de Turism Wielkopolska. La Oficiul Mareșalului Regiunii Wielkopolska specialiștii ADR Nord au avut o întrevedere cu specialiști din cadrul Departamentului turism și sport, care au oferit consultanță în privința Programului Regional Sectorial în domeniul turismului în Regiunea de Dezvoltare Nord. Principalele discuții s-au axat pe metodologia de elaborare a rutelor turistice precum și clasificarea obiectelor turistice. Astfel, potrivit experților polonezi, principalul lucru în elaborarea unei rute turistice culturale reprezintă auditul destinației și anume studierea obiectului ce urmează a fi introdus în trase în vederea stabilirii dacă el face parte din punct de vedere istoric și cultural din ruta respectivă, la fel ca și analiza accesibilității obiectelor introduse în rută.

La Departamentul agricultură și dezvoltare rurală din cadrul Oficiului Mareșalului Voievodatului Wielkopolska, specialiștilor ADR Nord li s-a prezentat informații cu privire la rețeaua Patrimoniului culinar în Wielkopolska, parte din rețeaua Patrimoniului cultural european. Specialiștii ADR Nord au fost informați despre faptul că Forumul anual al rețelei Patrimoniului cultural european va avea loc în Regiunea Wielkopolska între 29 septembrie și 2 octombrie 2017. Pe parcursul acestor zile va avea loc și târgul „Gusturile Regiunii” la care sunt invitați să participe patru antreprenori în domeniul turismului rural și gastronomic din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, Voievodatul Wielkopolska asigurând cheltuielile de participare în cadrul târgului.

Totodată, specialiștii ADR Nord au vizitat Organizația de Promovare a Turismului a orașului Poznan, unde s-au familiarizat cu structura și responsabilitățile organizației, produsele turistice ale orașului Poznan, practici de succes în elaborarea materialelor promoționale și a campaniilor de promovare. Ulterior, specialiștii ADR Nord au vizitat traseul Piast, traseu turistic cultural dedicat primei dinastii de monarhi din Polonia.

Specialiștii ADR Nord au participat, de asemenea, la mai multe vizite de studiu în teren, vizitând cu această ocazie Centrul pentru Educație Forestieră „Dziewicza Gora”, traseul Cistercian din Wielkopolska, Centrul de Educație Specială pentru Copii Slab Văzători din Owinska, traseul bisericilor de lemn din parcul Zielonka, precum și o agropensiune turistică.

În cadrul întâlnirii de lucru cu Grupul de Acțiune Locală „Unia Nadwarciańska”, specialiștii ADR Nord au studiat microregiunea Słupca și au informat despre activitatea Grupului de Acțiune Locală, format din parteneri publici și privați din zonele rurale, având reprezentanți din diferite sectoare socio-economice. Cu acest prilej, au fost prezentate bunele practici în domeniul implementării proiectelor investiționale din fonduri europene.

Ulterior, a fost vizitat satul Gołkowo, unde specialiștii ADR Nord s-au întâlnit cu primarul satului, Daniel Rutkowska, și mai mulți săteni, precum și cu reprezentanții brigăzii voluntare de pompieri din Gółkowie, care și-au împărtășit experiența lor în renovarea stadionului local, precum și amenajarea unui tren de joacă pentru copii, locuri de agrement realizate cu ajutorul fondurilor Programului Rural Reînnoirea Wielkopolska.

Spre sfârșitul aflării lor în Polonia, specialiștii ADR Nord au efectuat o serie de vizite la mai multe pensiuni agroturistice din Regiunea Wielkopolska. În incinta Oficiului Voievodatului Wielkopolska, specialiștii ADR Nord și partenerii polonezi au analizat posibilitatea implementării unui alt proiect comun în anul 2017. În acest context, vicemareșalul Regiunii Wielkopolska, Krzysztof Grabowski, le-a înmânat specialiștilor ADR Nord certificate de participare la vizita de studiu în Polonia.

„Luând în considerare faptul că Polonia este al doilea cel mai mare donator bilateral al Republicii Moldova, precum și deschiderea spre cooperare a partenerilor din Wielkopolska, considerăm oportun intensificarea colaborării cu Oficiul Mareșalului Regiunii Wielkopolska în vederea dezvoltării socio-economice durabile a Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, concluzionează, într-un raport, specialiștii ADR Nord care au participat la vizita de studiu în Polonia.

Participarea specialiștilor ADR Nord la vizita de studiu în Polonia a fost organizată de Oficiul Mareșalului Regiunii Wielkopolska în colaborare cu proiectul „Centrul de Informare pentru Autoritățile Locale din Republica Moldova”, implementat de Fondul de Solidaritate.

Cooperarea dintre Regiunea de Dezvoltare Nord și Regiunea Wielkopolska a început în 2015 prin implementarea proiectului comun „Managementul proiectului – instrument al dezvoltării locale şi regionale. Experienţa pentru Regiunea de Dezvoltare Nord, Moldova”. Datorită rezultatelor obținute, ADR Nord împreună cu Voievodatul Wielkopolska a inițiat elaborarea proiectului „Suport în dezvoltarea turismului rural sustenabil în Regiunea de Dezvoltare Nord”, care a primit suport financiar din sursele Voievodatului Wielkopolska, precum și a proiectului „Centrul de Informare pentru autoritățile locale din Republica Moldova”, implementat de Fondul de Solidaritate.

www.adrnord.md