Vizualizări: 2073
Regiunile Republicii Moldova, interesate de experiența Letoniei în domeniul turismului și cel al infrastructurii de afaceri
Bălți, 15 August 2016 — O numeroasă delegație din Republica Moldova din componența căreia au făcut parte specialiști ADR Nord și reprezentanți ai autorităților publice locale și ai organizațiilor neguvernamentale din Regiunea de Dezvoltare Nord și din alte regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv din Găgăuzia, a studiat experiența Letoniei în domeniul turismului și cel al infrastructurii de afaceri.
Astfel, cei aproximativ 48 de reprezentanți ai Republicii Moldova au avut oportunitatea, în perioada 23-31 iulie curent, să stabilească în Letonia relații de colaborare noi sau să consolideze parteneriatele existente între adiministrațiile publice locale din cele două state.
Vizita de studiu în Letonia a fost organizată de ADR Nord în parteneriat cu Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia (VARAM), în contextul elaborării cererilor de finanțare pentru conceptele de proiectele de dezvoltare a turismului și a infrastructurii de afaceri, admise în etapa a doua a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională al Republicii Moldova.
Divizați în 10 grupuri mai mici, membrii delegației din țara noastră au vizitat în Letonia localități din municipalitățile Jelgava, Dobele, Tērvete, Madona, Dundaga, Rauna, Bauska, Limbaži, Pārgauja și Regiunea de Planificare Riga. De asemenea, membrii delegației din Republica Moldova au participat la o școală de vară în cadrul căreia au fost abordate probleme specifice domeniului turismului și cel al infrastructurii de afaceri și au efectuat vizite la proiecte de importanță locală și regională. Totodată, membrii delegației din țara noastră au făcut schimb de bune practici, dezvoltându-și competențele tehnice de elaborare a proiectelor regionale și de identificare a resurselor financiare necesare implementării proiectelor cu finanțare din fonduri europene.
„Economia Letoniei, la fel ca și cea a Germaniei, este constituită în cea mai mare parte din întreprinderi mici și mijlocii, spre deosebire de Republica Moldova, unde întreprinderile mari domină piața locală. Experiența letonă acumulată va avea un impact important în procesul de elaborare a Programelor regionale sectoriale în domeniile Turism și Economie”, susțin autorii unui raport elaborat după vizita de studiu în Letonia.
Referindu-se la lecțiile învățate în Letonia, membrii delegației din Republica Moldova menționează, potrivit raportului citat, că în procesul de realizare a proiectelor europene se pune accent pe etapa de pregătire a documentației tehnice, deoarece aproximativ 80% din problemele apărute la etapa de elaborare a proiectului ar putea fi evitate atunci când are loc proiectarea. De asemenea, pentru a asigura dezvoltarea durabilă, partenerii letoni atrag o deosebită atenție potențialului istoric și turistic al localităților. Totodată, membrii delegației din țara noastră și-au întărit convingerea că dezvoltarea regională începe de la o planificare strategică corectă, iar investiția principală este investiția în oameni, se mai menționează în raportul citat.
În contextul vizitei în Letonia, specialiștii ADR Nord au discutat detalii despre colaborarea Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia (VARAM) și Agenția de Investiții și Dezvoltare din Letonia (LIAA) în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a IV-a, care tradițional se desfășoară cu suportul și implicarea partenerilor internaționali. În acest an, evenimentul Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord va avea loc la sfârșitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33