Vizualizări: 1897
Autoritățile locale din patru raioane au încheiat un Memorandum de înțelegere pentru crearea unui sistem de management al deșeurilor la nordul republicii
Bălți, 2 August 2016 — Autorități publice locale și reprezentanți ai proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au încheiat luni, 1 august, în incinta ADR Nord, un Memorandum de înțelegere în contextul elaborării studiului de fezabilitate şi de evaluare a impactului asupra mediului pentru crearea sistemului de management integrat al deșeurilor în Zona nr. 8 de management a deșeurilor solide (raioanele Dondușeni, Edineț, Briceni, Ocnița).
Prin semnarea Memorandumului, părţile semnatare și-au stabilit rolul şi responsabilităţile. Documentul este semnat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerul Mediului, ADR Nord, Consiliile raionale și Primăriile Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni și GIZ.
„Astăzi am pus bazele dezvoltării sectorului de management al deșeurilor solide în nordul Republicii Moldova. Regiunea noastră trebuie să devină mai curată, mai prietenoasă pentru noi înșine, dar și pentru oaspeții din străinătate”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
Recent, în cadrul unei ședințe, reprezentanții GIZ au prezentat planul de acțiuni pentru elaborarea studiului de fezabilitate și evaluarea impactului asupra mediului. Tot atunci, autoritățile locale din orașele Dondușeni, Edineț, Briceni și Ocnița s-au referit la starea actuală privind selectarea terenurilor pentru gestionarea deșeurilor și au discutat detalii despre constituirea Comitetului director local.
Elaborarea studiul de fezabilitate pentru crearea sistemului de management integrat al deșeurilor pentru Zona nr. 8 de management a deșeurilor solide va fi finanțată de Uniunea Europeană.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33