Nume
Parola
Vizualizări: 1731
Un grup de organizaţii neguvernamentale optează pentru regândirea opţiunilor de securitate în direcția integrării euro-atlantice a RM
29 Ianuarie 2009 — Cetăţenii Republicii Moldova au nevoie de o soluţie de securitate care să le asigure siguranţă în viitor. Autorităţile moldovene ar trebui să ia în serios toate opțiunile de securitate accesibile, inclusiv posibilitatea integrării euro-atlantice a Republicii Moldova. Și asta pentru că abordările vechi, concepțiile superficiale și formaliste au fost deja încercate din 1994 până în 2009, contribuind doar la creșterea scepticismului cetățenilor față de autoritățile statului, nesiguranța populației în ziua de mâine și îndepărtarea de normele și de standardele statului de drept, recunoscut drept egale în spațiul euro-atlantic. Niciunul dintre fostele state socialiste ori ex-sovietice nu a aderat la UE în ultimul deceniu fără a se integra anterior în NATO. Niciun statut de neutralitate nu va elimina necesitatea de reformă fundamentală a sectorului de securitate, implicând domeniul apărării, menținerii ordinii publice și serviciilor de inteligență sub control legislativ și public – ingredientele unei democrații stabile și protejate contra abuzurilor voluntariste. Cursul luat spre integrarea în UE este incomplet, în acest moment, fără opțiunea de aderare la Alianța Nord-Atlantică. Iată principalele concluzii ale experţilor în materie de securitate, exprimate azi, 29 ianuarie 2009, în cadrul unei dezbateri organizate de IDIS „Viitorul”. Dezbaterile au fost animate de prezentarea unui studiu deosebit de interesant și complex, intitulat „Opţiuni de securitate ale Republicii Moldova”, reprezentând o platformă de dezbateri publice pentru acele organizații și grupuri de cetățeni, interesați de tematica securității naționale într-un cadru conceptual modern și compatibil cu valorile spațiului euro-atlantic. Autorii studiului analizează mediul internaţional de securitate ca stimulent pentru reforma sectorului de securitate în RM. Au fost supuse analizei mai multe documente legate de reglementarea sectorului de securitate: Concepţia şi Strategia de Securitate Naţională, Strategia de apărare, Legea secretului de stat şi legislaţia cu privire la informarea publicului în domeniul securităţii şi apărării. Prezenți la dezbateri, mai mulți experți naționali și internaționali în materie de securitate şi politică externă au evaluat și au modelat harta riscurilor şi ameninţărilor de securitate ale țării, din perspectiva opțiunilor care pot rezolva cele mai grele riscuri de securitate pentru funcționarea Republicii Moldova, ca stat european, suveran și democratic. Autorii au conchis astfel că unica opţiune de securitate eficientă pentru Republica Moldova este integrarea euro-atlantică: „Ar trebui probabil să putem exprima o voinţă comună a societăţii civile de a lua în serios problematica și importanța sectorului de securitate națională, prin încărcătura sa semantică şi instituţionalizată, inclusiv prin costurile şi beneficiile pe care o eventuală aderare la Alianţa Nord-Atlantică ar putea să le impună.” (Igor Munteanu, director executiv IDIS „Viitorul”) „De fapt, NATO nu este doar o alianţă militară, ci şi o alianţă de valori, valori democratice. Dacă vorbim despre aceste valori comune, nu trebuie să uităm că toate aceste valori sunt incluse în Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) dintre Republica Moldova şi Alianţă. Acolo găsim o serie de criterii pe care le considerăm valorile NATO, fiind în acelaşi timp valorile Uniunii Europene, pentru că aceste organizaţii sunt strâns legate. […] IPAP-ul ne-a dat o posibilitate pe care trebuie să o fructificăm, dar nu este de ajuns.” (Vlad Lupan, expert independent, fost Şef al Direcţiei NATO la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene) „Republica Moldova riscă foarte mult şi îşi vede ameninţată statalitatea, securitatea, suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa prin perpetuarea situaţiei de a nu opta pentru o soluţie de securitate sustenabilă şi realizabilă în practică. Chiar şi la această oră, pachetul de opţiuni politice ale Republicii Moldova este contradictoriu. Opţiunea integrării europene este incompatibilă cu neutralitatea constituţională şi cu desfiinţarea forţelor armate pentru apărarea teritoriului.” (Iulian Chifu, Centrul pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning) „Republica Moldova continuă să se complacă într-un regionalism dominat de Federaţia Rusă, care practică aceiași politică față de vecinii săi ca și URSS față de fostele sale periferii. Ignoranța și stagnarea reformelor sectorului de securitate izolează Republica Moldova de procesul integraționist euro-atlantică. Noi nu suntem pe harta regională europeană, deşi ne străduim. Trebuie să găsim mecanisme adecvate pentru a ne integra în regionalismul de influenţă europeană. ” (Dumitru Mînzărari, expert IDIS „Viitorul”) Dezbaterea stimulată de studiul prezentat în premieră la 29 ianuarie 2009, reprezintă un exerciţiu firesc de consolidare a opţiunilor de securitate exprimate de societatea civilă. Societatea civilă are nevoie de idei şi modele prin care statul îşi poate construi opţiuni de securitate de viitor. Această întrunire ale celor mai importante think tankuri din Republica Moldova promite un efort de lungă durată, de natură să sporească calitatea participării publicului în discutarea temelor de interes strategic pentru viitorul european al Republicii Moldova. Dezbaterea a fost precedată de numeroase intervenții ale mediului academic, organizaţii de profil locale şi de peste hotare, care susțin viabilitatea unei opțiuni sigure de integrare a Republicii Moldova în spațiul euro-atlantic de valori și de securitate.