Vizualizări: 2227
Sistemul de canalizare din orașul Costești a fost extins cu aproape 11 km
Costești, Râșcani, 28 Decembrie 2015 — Lucrările de extindere a sistemului de canalizare în sectorul individual din orașul Costeşti, raionul Râșcani, au fost recepționate joi, 24 decembrie, de o comisie formată din autorități locale și raionale, reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), reprezentanții firmei care a efectuat lucrările și conducători de instituții publice din raionul Râșcani.
Astfel, în rezultatul realizării celui de-al patrulea subproiect din cadrul proiectului-pilot „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Râşcani”, realizat de ADR Nord, sistemul de canalizare din orașul Costești au fost extins cu 10,99 km. Pe lângă asta, au fost construite 354 de cămine și create condiții de conectare la sistem pentru 450 de gospodării. Lucrările au demarat în iunie 2015.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a declarat anterior că în privința raionului Râșcani „sunt planuri mult mai serioase, inclusiv de obținut finanțare pentru realizarea Studiului de fezabilitate pentru Clusterul Prut, care a fost trimis la mai mulți donatori ce finanțează proiecte de dezvoltare de alimentare cu apă și canalizare”, adăugând că Regiunea de Dezvoltare Nord dispune de cel mai mic indicator pe republică în ceea ce privește aprovizionarea cu apă. În prezent, se depun efort ca situația să fie schimbată.
Valoarea lucrărilor de extindere a sistemului de canalizare, efectuate de S.R.L. „Uralis”, este de peste 6 milioane de lei.
Proiectul-pilot „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Râşcani” este realizat de ADR Nord și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), gestionat de GIZ. Potrivit MSPL, valoarea totală a proiectului-pilot din raionul Râșcani este de 1.117.306 de euro (inclusiv, investiți germane - 1.103.431 de euro, contribuția locală - 13.875 euro).
Precizăm că, în data de 18 decembrie a.c., în cadrul proiectului-pilot menționat a fost semnat un acord de cooperare pentru dezvoltarea serviciului și a sistemului durabil de alimentare cu apă și de canalizare (AAC) în raionul Râșcani. Prin documentul semnat, Consiliul raional Râșcani, Consiliul orășenesc Costești, Consiliul comunal Alexandrești, Consiliul comunal Braniște, Consiliul sătesc Horodiște, Consiliul sătesc Petrușeni și Consiliul comunal Pârjota își propun să dezvolte împreună servicii de AAC prin furnizarea și prestarea în comun a acestor servicii pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale ale părților semnatare, precum și realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor de AAC.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33