Nume
Parola
Vizualizări: 1488
Autoritățile locale din raionul Edineț sunt în căutarea celei mai bune locații unde va fi construit un depozit regional de deșeuri
Edineț, 10 Februarie 2015 — Factorii de decizie implicați în procesul de selectare a locațiilor potențiale pentru un depozit regional în zona 2 de management a deșeurilor solide în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) s-au reunit vineri, 6 februarie 2015, în incinta Consiliului raional Edineț în cadrul unei ședințe.

La ședință au participat autorități publice locale din raionul Edineț, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), ai Ministerului Mediului (MM), ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) și ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

În cadrul întrunirii, s-a discutat despre situația curentă privind selectarea amplasamentului pentru construcția unui depozit regional de gestionare a deșeurilor pentru raioanele Ocnița, Dondușeni, Edineț și Briceni. În rezultatul unor anterioare investigații, toate cele patru locații potrivite pentru viitorul depozit regional de deșeuri se găsesc în raionul Edineț. Este vorba despre terenuri situate în preajma localităților Hincăuți / Poiana, Brătușeni, Edineț și, eventual, Ruseni.

Anterior, odată cu rezultatele evaluării preliminare a posibilelor locații, prezentate într-un raport din iulie 2014, experții au stabilit că cel mai bun amplasament în zona 2 de management a deșeurilor solide în RDN se află în preajma satului Ruseni, pe teritoriul unei pășuni degradate cu o suprafață de 28 ha. Consiliul local din cadrul Primăriei satului Ruseni a respins, la ședința din 28 mai 2014, propunerea de amplasare a depozitului regional de deșeuri în preajma localității.

Participanții la ședință au admis posibilitatea reluării discuțiilor cu Primăria satului Ruseni, întrucât, potrivit experților, depozitul regional va fi complex, acesta incluzând o platformă de sortare a deșeurilor, o platformă de compostare și celule de depozitare. Totodată, specialiștii susțin că viitorul depozit regional pentru deșeuri va contribui esențial la îmbunătățirea factorilor de mediu în nordul republicii.

În cazul celorlalte trei locații (Hincăuți / Poiana, Brătușeni, Edineț), este nevoie de efectuarea unor investigații suplimentare privind determinarea nivelului apelor subterane, precum și existența straturilor calcaroase. Dar odată ce experții au identificat posibilele locații pentru construcția viitorului depozit regional de deșeuri, urmează ca, împreună cu autoritățile publice locale vizate, să se decidă care este cea mai potrivită locație, după care specialiștii vor continua să elaboreze studiul de fezabilitate pentru proiectul de construcție a depozitului regional de deșeuri.

Șeful Direcției generale dezvoltare regională a MDRC, Valerian Bânzaru, a accentuat importanța obiectivelor proiectului, menționând că studiul de fezabilitate ce va fi elaborat de către experți trebuie să fie un document de perspectivă.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, susține că scopul principal al proiectului este protecţia mediului şi creşterea cantităţii de deşeuri reciclabile, punctând faptul că, odată cu implementarea proiectului, vor fi create noi locuri de muncă în regiune. „Să depunem eforturi maxime pentru a grăbi procesul de selectare a celei mai optime locații pentru viitorul depozit regional de deșeuri, mai cu seamă că de toți cei implicați în acest proces depinde dacă regiunea noastră va beneficia sau nu de investiții europene importante”, a subliniat directorul ADR Nord.

Factorii de decizie reuniți în cadrul recentei ședințe de la Consiliul raional Edineț au stabilit să soluționeze problema selectării locației pentru depozitul regional de deșeuri până în data de 16 februarie 2015.

Conform Programului regional sectorial în domeniul Managementului deșeurilor solide, document strategic elaborat cu sprijinul Guvernului Germaniei și aprobat de Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord în februarie 2014, RDN este divizată în două zone de management a deșeurilor. Zona 1 cuprinde raioanele Sângerei, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Râşcani, Soroca, Drochia și municipiul Bălți. Zona 2 cuprinde raioanele Ocniţa, Donduşeni, Edineţ și Briceni.

Activitățile de selectare a locației viitorului depozit regional de deșeuri în RDN au loc în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, gestionat de GIZ și finanțat de Guvernul Germaniei, Guvernul Suediei și Uniunea Europeană.

www.adrnord.md