Vizualizări: 1519
Ambasadoarea Germaniei în Moldova, interesată de Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 4 Februarie 2015 — Ambasadoarea Republicii Federale Germania, Excelența Sa Ulrike Knotz, a vizitat azi Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), cu sediul în municipiul Bîlți, dorind astfel să cunoască mai bine Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN).
Cu această ocazie, diplomata germană a discutat cu președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord), Ion Parea, și directorul ADR Nord, Ion Bodrug, despre specificul proiectelor de dezvoltare regională realizate în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN), precum și despre sursele de finanțare ale proiectelor. De asemenea, Excelența Sa s-a interesat de reforma de descentralizare, a cărei implementare, susține E.S. Ulrike Knotz, va asigura dezvoltarea economică, democrația și viitorul populației.
„Cu spijinul Guvernului Germaniei, oferit prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în regiunea noastră sunt realizate trei proiecte-pilot, în trei domenii: eficiență energetică, asigurare cu apă și canalizare și gestionarea deșeurilor solide. Beneficiem și de asitență tehnică. Pentru toate acestea suntem deosebit de recunoscători poporului german”, a menționat președintele CRD Nord, Ion Parea, care s-a mai referit și la necesitatea reformei administrativ-teritoriale în contextul implementării politicilor de descentralizare.
La rândul său, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a menționat că, în perioada anilor 2011-2014, suportul financiar oferit de Guvernul Germaniei pentru realizarea proiectelor de dezvoltare în RDN se cifrează la peste 15,71 de milioane de lei. Acest sprijin financiar a fost acordat prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale (MSPL) în Republica Moldova", gestionat de GIZ și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană. Proiectul MSPL susţine administraţiile publice locale la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale pe sectoarele: aprovizionarea cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor solide şi eficienţa energetică a edificiilor publice. De asemenea, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională.
Referindu-se la relațiile de cooperare dintre Moldova și Germania, directorul Ion Bodrug a spus că ADR Nord este interesată de stabilirea legăturilor de colaborare cu instituții de dezvoltare din Germania. „Dorim să facilităm crearea parteneriatelor dintre administrațiile publice locale din reagiunea noastră și cele din Germania. Contăm, în acest sens, inclusiv pe sprijinul Ambasadei Germaniei la Chișinău”, a mai spus directorul ADR Nord.
„Pot să vă asigur de faptul că Germania va susține acele reforme care vor contribui la dezvoltarea Republicii Moldova”, a subliniat E.S. Ulrike Knotz.
La sfârșitul întrevederii, președintele CRD Nord și directorul ADR Nord au invitat-o pe Ambasadoarea Republicii Federale Germania într-o vizită de o zi în RDN, pentru a vizita cele mai importante destinații, dar și pentru a se întâlni cu autorități publice locale din regiune.
E.S. Ulrike Knotz este Ambasadoare a Republicii Federale Germania în Republica Moldova din luna august 2014.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33