Vizualizări: 3368
Investiții de circa 51,2 de milioane de lei în Regiunea de Dezvoltare Nord, în 2014
Bălți, 16 Ianuarie 2015 — În 2014, Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a administrat 11 proiecte de dezvoltare regională, în valoare totală de circa 51,2 mln lei, și a organizat mai multe activități și evenimente al căror principal obiectiv a fost să contribuie la creșterea condițiilor de trai pentru cetățenii din nordul Republicii Moldova.
„În ultimii ani s-au făcut multe lucruri frumoase în Regiunea de Dezvoltare Nord. Cu toate acestea, mi-aș dori mai mult”, a spus Ion Parea, președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, în cadrul ultimei ședințe ordinare de anul trecut a CRD Nord.
„În 2015 vom depune și mai mari eforturi pentru a îndeplini tot ceea ce am planificat. Cu o singură condiție: să avem susținerea autorităților publice locale, a mediului privat și a organizațiilor neguvernamentale”, a subliniat, la ultima ședință a CRD Nord, Ion Bodrug, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord).
„Anul 2014 a fost un an care a intensificat rezultatele obținute de către ADR Nord în promovarea dezvoltării regiunii de nord a țării. Au fost consolidate parteneriatele pentru dezvoltare și puse temeliile unor noi relații de cooperare, atât interne, cât și externe, la aceasta contribuind, în mare măsură, evenimentele de amploare, organizate de către ADR Nord. Consider că cele realizate anul trecut au fundamentat o bază sigură și un generator de impulsuri pentru atingerea obiectivelor pe termen lung ale politicii de dezvoltare regională”, susține Svetlana Caliniac, consultant GIZ la ADR Nord.
PROIECTE DE DEZVOLTARE REGIONALĂ REALIZATE ÎN 2014
Astfel, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), ADR Nord a administrat 10 proiecte de dezvoltare regională, în valoare totală de 49,5 mln lei, bani aprobați de Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR).
În afară de cei 49,5 mln lei alocați din FNDR în 2014, ADR Nord a valorificat în cadrul a două proiecte de dezvoltare regională circa 1,7 mln lei din banii Guvernului Germaniei, prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Astfel, suma totală investită în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) în anul 2014 este de circa 51,2 mln lei.
Din cele 10 proiecte de dezvoltare regională finanțate din FNDR și administrate de ADR Nord anul trecut, 6 proiecte au fost lansate în 2014, iar pentru celelalte 4 proiecte, lansate în perioada 2012-2013, a fost extins termenul de implementare. Finanțarea proiectelor în anul 2015 va fi decisă la următoarea ședință a CNCDR.
Surse financiare importante au fost alocate pentru proiectele de reabilitare a infrastructurii fizice, conform priorității nr. 1 din Strategia de Dezvoltare Regională Nord (SDR Nord).
Cele mai importante rezultate pe care ADR Nord le-a obținut anul trecut la capitolul realizarea proiectelor sunt: 9 km de drum renovat, 27,4 km de rețele de apeduct construite, 3 km de rețele de canalizare construite, 1 stație de pompare montată, 3 unități de transport achiziționate, un popas turistic construit și o casă-muzeu renovată etc.
PLANIFICARE STRATEGICĂ ȘI PROGRAMARE
La compartimentul planificare strategică, au fost realizate majoritatea activitatilor planificate, cu excepția aprobării Planului regional sectorial în domeniul Drumuri locale și regionale, document ce urmează a fi avizat de o comisie interministerială. Astfel, în 2014, Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord) a aprobat trei Programe regionale sectoriale în domeniile Alimentare cu apă și canalizare (AAC), Managementul deșeurilor solide (MDS) și Eficiența energetică a clădirilor publice (EECP). Totodată, au fost identificate 60 de idei de proiecte în domeniile AAC și EECP. Guvernul Germaniei a sprijinit financiar elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru agregarea serviciilor de alimentare cu apă din Clusterul Prut, raionul Râșcani, cu opțiuni de servicii de colectare și epurare a apelor reziduale. Și Guvernul Cehiei a finanțat elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru crearea unui sistem modern de planificare în Regiunea de Dezvoltare Nord, utilizând tehnologia GIS (Sistem Informațional Geografic).
Procesul de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Regională Nord (SDR Nord), orizont 2020, iniţiat de ADR Nord în 2013, a continuat şi în 2014. ADR Nord a elaborat profilul Regiunii de Dezvoltare Nord şi analiza SWOT pe domenii. De asemenea, au avut loc trei şedinţe ale grupului de lucru regional. Procesul de planificare strategică regională a fost susţinut de experţii naţionali, internaționali (Letonia, Polonia) şi parteneri ai ADR Nord (Universitatea de Stat „Alecu Russo" din Bălți, Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Republica Letonia şi Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest din România). Estimativ, SDR Nord pentru anii 2016-2020 va fi definitivată către sfârșitul anului 2015, cu elaborarea documentului de politică regională, consultare publică şi aprobare din partea CRD Nord.
„Credem că anul 2015 va fi și mai productiv, odată cu elaborarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord și a Planului Operațional Regional Nord, orizont 2020. În cadrul Secției planificare strategică și programare s-a consolidat o echipă mai diversă din punct de vedere profesional: avem statistician, ne-am specializat în promovarea și atragerea investițiilor și avem suport din parrtea mediului academic la etapa de planificare, cu studii, cercetări și recomandări”, susține Inga Cojocaru, șefa Secției planificare strategică și programare.
Întregul proces de planificare în RDN a fost susținut de comunitate, precum și de către experți naționali și internaționali.
ACHIZIȚII PUBLICE
Anul trecut, ADR Nord a organizat 26 de proceduri de achiziții publice pentru proiectele finanțate din FNDR, dintre care 9 au fost anulate, iar 17 au fost finalizate cu încheierea contractelor. În pofida anulării și repetării majorității licitațiilor, ADR Nord a reușit contractarea tuturor lucrărilor, serviciilor și bunurilor planificate pentru anul trecut. Totodată, sursele alocate din bugetul de stat au fost valorificate integral, iar executarea a 8 contracte va continua în anul 2015.
EVENIMENTE DE ANVERGURĂ ÎN RDN
Anul trecut, în paralel cu realizarea proiectelor de dezvoltare regională, ADR Nord a organizat, la Bălți, Edineț și Soroca, cea de-a doua ediție a Zilelor RDN (24-27 septembrie) și, în premieră, Festivalul Mierii (Bălți, 27 septembrie). De asemenea, cu ocazia evenimentului de aniversare a celor 5 ani de activitate a ADR Nord, a avut loc masa rotundă cu genericul „Agenția de Dezvoltare Regională Nord la 5 ani de activitate”. În acest context, o delegație din componența căreia au făcut parte 20 de reprezentanți ai Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia, ai organizațiilor neguvernamentale și autorități publice locale din Letonia s-au aflat, în perioada 16-21 decembrie în RDN. În cadrul mesei rotunde au fost prezentate cele mai importante realizări ale ADR Nord, precum și domeniile în care Moldova și Letonia colaborează. Totodată, pentru anul 2015, au fost planificate un șir de activități comune moldo-letone. Pe parcursul aflării delegației letone în RDN, raionul Edineț și districtul Daugavpils, raionul Florești și districtul Saldus, raionul Briceni și districtul Brocēni, Asociațiile obștești „Pro Cooperare Regională” și „Forumul Rural Leton” au semnat acorduri de colaborare
PERSPECTIVE ȘI PROVOCĂRI
În 2014, din FNDR, pentru dezvoltarea regiunilor din Republica Moldova au fost alocați circa 195 mln lei. Pentru comparație, bugetul FNDR în anul 2013 a fost de 191,25 mln lei, iar în 2012 - 160,7 mln lei. CNCDR nu a alocat mijloace financiare pentru pentru anul 2015, întrucât bugetul de stat pentru anul curent încă nu a fost aprobat de Parlament.
În Documentul Unic de Program (DUP) pentru anii 2013-2015 au fost incluse, pentru toate regiunile de dezvoltare, 61 de proiecte de dezvoltare regională, finanțate atât din FNDR, cât și de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. În perioada anilor 2013-2015, conform DUP, în RDN sunt în proces de realizare 18 proiecte, dintre care 6 au fost finalizate, 7 proiecte sunt în curs de realizare, iar 5 proiecte nu au obținut deocamdată finanțare.
„În 2014, ADR Nord și-a întărit pozițiile ca instituție care implementează proiecte importante și absolut necesare în regiunea de nord. Echipa agenției s-a consolidat, specialiștii și-au îmbunătățit capacitățile, fapt ce permite să considerăm că, în continuare, ADR Nord va atrage și valorifica tot mai multe fonduri în beneficiul regiunii. Personal, consider că în anul 2015 agenția ar putea influența mai hotărât elaborarea politicilor la nivel regional, acordând un suport mai mare administrațiilor publice locale și raionale, mai ales că în acest an în țară vor avea loc și alegerile locale generale”, susține Vlad Ghițu, consultant GIZ la ADR Nord.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33