Nume
Parola
Vizualizări: 1327
Locuitorii orașului Otaci vor beneficia de un centru modern pentru tineret
Otaci, Ocnița, 23 Aprilie 2014 — În oraşul Otaci, raionul Ocniţa, vor fi reluate în acest an lucrările de finisare a clădirii Centrului creativ-inovativ PRO Cariera. Menționăm că, în 2009, lucrările la obiect au fost stopate din lipsă de surse financiare, iar un proiect înaintat de Primăria Otaci și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) poate împlini unul dintre visele locuitorilor orașului Otaci - de a avea în localitate un centru modern pentru tineret.

În acest context, specialiști din cadrul Secției managemantul proiectelor (SMP) a ADR Nord au organizat marți, 22 aprilie a.c., o ședință de lucru în cadrul proiectului „Centrul Creativ-Inovativ PRO Cariera (Otaci)”, înaintat de Primăria Otaci.

Responsabilii de implementarea proiectului au discutat cu șeful SMP, Constantin Bândiu, primarul de Otaci, Vasile Traghira, și specialistul în implementarea și monitorizarea proiectelor din cadrul SMP, Alexandru Goreacioc, despre etapa în care se află în prezent realizarea proiectului, precum și despre pașii următori în procesul de realizare a proiectului.

Membrii ședinței s-au deplasat la obiectul aflat în nconstrucție pentru a constata volumele de lucrări executate în perioada anilor 2007-2009 și cele rămase pentru executare. Astfel, director SRL „Constructorul”, Iurie Cucuta, a prezentat membrilor ședinței procesele-verbale pe lucrările executate de SRL „Constructorul” la Centrul creativ-inovativ PRO Cariera în perioada anilor 2007-2009.

În rezultatul discuțiilor din cadrul ședinței s-a decis ca specialiștii Institutului Național de Cercetări și Proiectări „Urbanproiect” implicați în actualizarea documentației tehnice pentru constatarea volumelor neexecutate să se deplaseze la obiect și să ia decizii privind necesitatea unor volume de lucrări omise anterior și includerea acestora în devizele de cheltuieli. Totodată, „Urbanproiect” urmează să urgenteze actualizarea documentației tehnice în decurs de 2 luni.

Valoarea totală a proiectului „Centrul Creativ-Inovativ PRO Cariera” este de 22 222 870 de lei, bani solicitați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Pentru implementarea proiectului în anul 2014, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a alocat 5 milioane de lei.

Oraşul Otaci şi localităţile limitrofe acestuia se află la frontiera cu Ucraina. Acest fapt contribuie în mod direct la dezvoltarea economică a zonei, însă această oportunitate geografică nu este valorificată din cauza insuficienţei de cunoştinţe în domeniul antreprenorial modern. Beneficiarii proiectului, în special tinerii, pot, prin propriile afaceri, genera dezvoltare economică locală şi oportunităţi de dezvoltare în regiune. Pe termen lung, Centrul își doreste să devină o soluție curentă pentru problemele de integrare a tinerilor.

www.adrnord.md