Vizualizări: 1310
Proiecte ce vor fi implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord în 2014
Bălți, 3 Martie 2014 — În Regiunea de Dezvoltare Nord vor fi implementate, în 2014, 11 proiecte de dezvoltare regională. Astfel, pentru implementarea acestor proiecte în decursul anului curent, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) au fost alocați peste 65 de milioane de lei, bani aprobați prin Decizia 13/13 a Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) din 20 decembrie 2013.
În afară de cele 11 proiecte cu finanțare din FNDR, ADR Nord va implementa în acest an încă 4 proiecte, finanțate din sursele Guvernului Germaniei prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Aceste 4 proiecte sunt parte a proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, iar valoarea totală a acestora este de circa 15 milioane de lei.
Din cele 11 proiecte cu finanțare din FNDR, 7 vor fi lansate în 2014, iar pentru celelalte 4, lansate anul trecut, va fi extins termenul de implementare. Astfel, ADR Nord va implementa în acest an 15 proiecte: 11 cu finanțare din FNDR și 4 cu finanțare externă.
Cele mai multe surse financiare vor fi alocate pentru proiectele de reabilitare a drumurilor și pentru construcția infrastructurii de apă și canalizare.
În 2014, bugetul total al FNDR este de circa 195 de milioane de lei. În 2013, din FNDR, pentru dezvoltarea regiunilor din Republica Moldova au fost alocați circa 191 de milioane de lei, iar în 2012 bugetul FNDR a constituit circa 160 de milioane de lei. FNDR reprezintă 1% din bugetul de stat al Republicii Moldova.
Detalii se găsesc pe site-ul ADR Nord:
http://adrnord.md/libview.php?l=ro&idc=195&id=2047

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33