18 Decembrie 2008 — Stimate Dle Andras Racz, cât de mult credeţi dvs. că schimbă situaţia regiunii noastre războiul încheiat de Rusia pe teritoriul statului georgian? Ţinînd cont de nefericitele evenimente petrecute recent în Georgia, apare necesitatea reevaluării riscurilor asupra securităţii cauzate de conflicte separatiste, atît din perspectiva militară, cît şi nonmilitară. Sub aspect militar, o astfel de reexaminare este foarte importană pentru Chişinău din două motive. În primul rînd, superioritatea armatei din Moldova asupra forţelor armate ale regiunii separatiste nu este nici pe departe evidentă. În al doilea rînd, Rusia şi-a exprimat foarte clar intenţia de a împiedica integrarea Moldovei în spaţiul Euro-Atlantic, dar şi dorinţa de a legaliza prezenţa trupelor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova. Deşi Concepţia de Securitate Naţională a Republicii Moldova, deja în vigoare, prevede neutralitatea permanentă a ţării, condiţiile descrise mai sus nu sunt deloc favorabile pentru menţinerea unei neutralităţi reale şi viabile. Consideraţi deci că Republica Moldova ar trebui să renunţe la statutul de neutralitate? Neutralitatea ar fi o opţiune doar atîta vreme cît o ţară ar fi în stare să-şi asigure securitatea militară şi nonmilitară la un preţ rezonabil. Acesta nu este cazul, din păcate, al Republicii Moldova. Luînd în consideraţie situaţia economică din prezent, orice creştere semnificativă a cheltuielilor pentru apărare, care constituie doar 0,5% din bugetul statului , nu este deloc reală. Dacă bugetul pentru apărare al Chişinăului nu poate fi adaptat la noul mediu de securitate mai înrăutăţit, atunci va trebui revăzută strategia generală. Un alt stat neutru din Europa, Finlanda, cu o populaţie asemănătoare după mărime (aproximativ 5 milioane), cheltuieşte 1,5% din PIB pentru apărare, acest indice fiind real de 185 (!) de ori mai înalt decât cheltuielile Republicii Moldova, deşi pe teritoriul Finlandei nu există niciun conflict separatist. Cu toate acestea, chiar dacă beneficiază de aceste condiţii favorabile, Finlanda se gîndeşte serios să avanseze spre statutul de membru deplin NATO, doar din simplul motiv că Helsinki se simte ameninţat de ambiţiile şi capacităţile sporite ale Rusiei. Aici apare întrebarea: Ar trebui oare Republica Moldova, care nu are hotar cu Rusia, dar are unul cu Ucraina, cu trupele ruseşti staţionate pe teritoriul său, fiind permanent ameninţată de existenţa regimului separatist, să apuce o cale total diferită ? Nu cred. Ar fi corect să afirmăm, în acest caz, că dacă ar exista voinţa politică de a integra Republica Moldova în NATO, condiţiile internaţionale ar fi favorabile unei asemenea evoluţii? Nu sunt înclinat să vă invit să visaţi lucruri nerealizabile. Evident că aderarea Republicii Moldova la NATO nu este doar o chestiune de simplă decizie politică, nici în Mons, nici în Chişinău. Acest proces poate să dureze ani îndelungaţi, şi anume procesul în sine necesită o revizuire deplină. Dacă vor fi atinse obiectivele Planului de Acţiuni al Parteneriatului Individual, aceasta ar însemna deja o ameliorare semnificativă pentru securitatea generală a Republicii Moldova. În caz contrar, Concepţia Naţională de Securitate, adoptată recent, nu este capabilă să raspundă adecvat la situaţia de securitate cu care actualmente se confruntă Moldova. Să nu uităm că, prin acceptarea unui statut de neutralitate permanentă, Republica Moldova, prin definiţie, exclude chiar şi posibilitatea unei cooperări mai strânse cu Alianţa Nord-Atlantică, ceea ce limitează instrumentele de interacţiune şi finalitatea cooperării propriu-zise. Ce ar trebui de făcut în mod prioritar pentru a re-seta formatul de cooperare cu NATO pentru Republica Moldova? Personal, aş dori să-mi exprim sprijinul şi satisfacţia faţă de scrisoarea comună a experţilor moldoveni, publicată la 26 august, în care se pleda în mod convingător asupra necesităţii de a re-evalua statutul şi instrumentele de asigurare a securităţii naţionale în Republica Moldova. A consemnat Laura Bohanţov