Vizualizări: 1406
În Regiunea de Dezvoltare Nord au fost inaugurate două centre medico-sociale
Bălți-Țaul, 19 Septembrie 2013 — Miercuri, 18 septembrie, au fost inaugurate două centre medico-sociale în Regiunea de Dezvoltare Nord. E vorba de Centrul medico-social „Rebeca” din municipiul Bălţi și de Centrul medico-social „Sfânta Iuliana” din satul Ţaul, raionul Donduşeni.
Astfel, grație Guvernului din Cehia, care a investit în dotarea şi funcţionarea celor două centre, pe o perioadă de trei ani, 300 de mii de euro, vârstnicii vor beneficia de serviciile asistenţilor medicali, care le vor asigura tratament medical de calitate. În paralel, vârstnicii vor primi ajutor la menaj, dar şi la cumpărături.
„Și cu ajutorul nostru, și cu ajutorul altora vă urez să ridicați cât se poate de mult nivelul de trai în țara dvs. Sunt convins că, în acest sens, o să vă ajute și dl Ion Bodrug, directorul ADR Nord, care poate să aducă în regiune investiții din străinătate și noi locuri de muncă", a menționat Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe în Republica Moldova, Jaromír Kvapil, Excelența Sa Jaromír Kvapil, care a apreciat înalt implementarea acestui proiect social.
Viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ruxanda Glavan, a mulțumit poporului ceh pentru ajutorul financiar grație căruia a fost posibilă deschiderea celor două centre medico-sociale, asigurându-i pe cei implicați în aceste proiecte de tot sprijinul din partea ministerului pe care îl reprezintă. „Este absolut important să remarcăm că cei care au nevoi speciale au, de fapt, și mari așteptări de la autorități, de la cei care trebuie să le întindă o mână de ajutor", a relevat viceministrul.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, le-a urat succes celor care vor administra cele două centre medico-sociale, urându-le să poată să dăruiască zâmbete și bună dispoziție beneficiarilor. „Aș vrea să remarc că asta nu e pentru prima dată când Guvernul ceh, prin intermediul Ambasadei republicii Cehe în Chișinău, susține Regiunea de Dezvoltare Nord", a subliniat directorul ADR Nord.
Directorul Asociației Obștești „HOMECARE", Tamara Adaşan, susține că, la cele două centre, pensionarii își vor petrece o parte din zi, timp în care vor fi trataţi, spălaţi, îngrijiţi. Totodată, vârstnicii vor avea posibilitate să se odihnească, să privească televizorul, să servească ceai, după care vor fi transportați acasă.
Implementarea, în municipiul Bălți, a unui proiect socio-medical este o inițiativă propusă de către directorul ADR Nord, Ion Bodrug, la o ședință ce a avut loc la sfârșitul anului 2012, în cadrul căreia Daniela Dragalin, reprezentant al Ambasadei Republicii Cehe în Chișinău, Jan Cernik, directorul Agenţiei Cehe pentru Dezvoltare, și Irina Serdiuc, secretarul Consiliului Municipal Bălți, au discutat despre posibilitatea unor proiecte de dezvoltare regională.
Cele două centre medico-sociale au fost create în contextul proiectului „Dezvoltarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu în partea de nord a Moldovei - 2013-2015", finanţat de Agenţia Cehă de Dezvoltare şi implementat de Asociaţia Obştească „HOMECARE", în colaborare cu Caritas Republica Cehia.
În pofida crizei, Republica Cehia acordă anual Republicii Moldova în jur de 3 milioane de euro. „Ca stat al Uniunii Europene, Cehia dorește și trebuie să ajute Republica Moldova, dar și alte state care au nevoie de ajutorul nostru", a spus Excelența Sa Jaromír Kvapil.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33