Vizualizări: 1787
Mesaj de felicitare adresat domnului Mircea Geoană, Preşedintele Partidului Social Democrat din România
Chişinău, 1 Decembrie 2008 — Preşedintele PSD, deputatul în Parlament, domnul Dumitru Braghiş a trimis un mesaj de felicitare Preşedintelui Partidului Social Democrat din România, domnului Mircea Geoană, în care se spune:
Stimate Domnule Preşedinte,
Vă transmitem sincerele noastre felicitări cu rezultatele obţinute în cadrul alegerilor legislative. Votul acordat de români duminică, 30 noiembrie, ne întăreşte în convingerea că Timpul renovării a venit. În plus, acest vot este o confirmare a solidarităţii şi funcţionalităţii democraţiei româneşti şi reprezintă voinţa poporului român.
Suntem ferm convinşi că PSD este partidul capabil să administreze consecinţele crizei economice mondiale care afectează şi România. Ne exprimăm încrederea că social-democraţii români, în urma unui dialog deschis şi sincer cu toate partidele parlamentare, îşi vor ocupa cu cinste locul binemeritat, onorându-şi cu demnitate datoria. Astăzi, când în toate ţările dezvoltate are loc un vast proces de renovare şi de reconsiderare a economiei şi a vieţii publice, când modelul economiei de consum este înlocuit cu economia de dezvoltare social orientată, ne exprimăm încrederea că PSD îşi va coagula toate eforturile în jurul intereselor tuturor românilor, pentru a valorifica cu succes votul de încredere acordat partidului Dvs.
Suntem bucuroşi că rezultatele acestor alegeri au consolidat poziţia Partidului Social Democrat ca cel mai important şi influent partid din România şi Vă urăm succes în misiunea de mare răspundere pentru a asigura stabilitatea politică şi socială necesară continuării creşterii economice şi perpetuării poporului român.
La rândul nostru, ne exprimăm dorinţa de a continua colaborarea şi relaţiile de prietenie între partidele noastre pentru a promova valorile democratice pe care le împărtăşim: Libertate, Dreptate, Solidaritate!
Serviciul de presă PSD
Autor: Partidul Social Democrat
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33