Nume
Parola
Vizualizări: 1088
Au fost finalizate lucrările de amenajare a teritoriului aferent Casei de Cultură din Băhrinești, Florești
Băhrinești, Florești, 25 Octombrie 2012 — Au fost finalizate lucrările de amenajare a teritoriului aferent Casei de Cultură din satul Băhrinești, raionul Florești, în cadrul proiectului „Intersecții culturale”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord.

Cu această ocazie, o comisie specială a organizat ședința de recepție la terminarea lucrărilor. Din componența comisiei au făcut parte Feodosia BUNESCU, primar de Băhrinești, președintele comisiei; Ion BODRUG, director ADR Nord; Constantin BÂNDIU, șef Secție management proiecte; Sergiu BOBEICO, arhitector șef al raionului Florești; Dorin RUSU, manager de proiect ș.a.

Comisia de recepție a lucrărilor de amenajare a teritoriului aferent Casei de Cultură din satul Băhrinești a constatat că 1) Lista pieselor din documentația scrisă și desenată a obiectului a fost completă; 2) Lista lucrărilor cuprinse în Documentația Tehnică a fost executată în întregime; 3) Lucrările cuprinse în Documentația Tehnică au fost executate conform prevederilor proiectului.

Lucrările în cadrul proiectului au fost efectuate de S.R.L. „VALIS”, în baza contractului de antrepriză Nr. 102 din 24 iulie 2012, încheiat cu ADR Nord.

Obiectivul general al proiectului din Băhrinești este integrarea localităţilor Rediul Mare (Donduşeni), Pelinia (Drochia), Alexăndreni (Sîngerei), Rogojeni (Şoldăneşti), Negureni (Teleneşti) şi a 12 localităţi din raionul Floreşti, situate în Lunca Răutului, în circuitul cultural-turistic regional.

Suma aprobată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) pentru acest proiect este de 1,255,4 mii lei. În rezultatul implementării proiectului „Intersecții culturale”, Casa de Cultură din Băhrinești este conectată la sursa de energie electrică, iar platforma din fața clădirii este pavată. Pentru lucrarea „Efectuarea lucrărilor de amenajare a teritoriului aferent Casei de Cultură din satul Băhrinești, raionul Florești” au fost cheltuiți 658.964,29 lei, bani alocați din FNDR. De asemenea, tot din sursele financiare ale FNDR, s-au achiziționat următoarele bunuri: mobilier, obiecte de uz gospodăresc, echipament tehnic și tehnică de calcul. Menționăm însă că proiectul din Băhrinești este cofinanțat, în cadrul proiectului „Lucrări de reparație la Centrul Cultural Comunitar”, de Fondul de Investiții Sociale din Moldova cu 1,293,2 mii lei. Astfel, bugetul total al proiectului „Intersecții culturale” se ridică la 2548,6 mii lei.

Primăria Băhrinești susține că termenul aproximativ de finalizare a lucrărilor în cadrul proiectului este luna decembrie 2012.

www.adrnord.md