Nume
Parola
Vizualizări: 1975
La Anenii Noi radioul înseamnă transparenţă şi implicare
Anenii Noi, 27 Noiembrie 2008 — „Dacă cu un ziar ai putea să te aperi de o muscă, atunci radioul e lângă noi şi atunci când mulgem vaca”. Astfel a ilustrat jurnalistul Eugeniu Margine importanţa pe care a început să o capete radioul local TEMP în viaţa comunităţii din Anenii Noi. Noi Frecvenţa 104,4 FM a devenit, în scurt timp, emblematică pentru localitate. Anume impactul social al radioului în comunitate, precum şi faptul că stimulează transparenţa în procesul decizional au fost factorii care au adus recunoaşterea localităţii la nivel naţional. Astfel, oraşul Anenii Noi fost nominalizat la Ceremonia de premiere a celor mai bune practici la categoria „Transparenţă şi etică publică”, desfăşurată în cadrul Programului Bunelor Practici. Pentru a împărtăşi publicului local şi naţional această practică, administraţia din Anenii Noi a conceput un eveniment de recunoaştere a succesului. Astfel, la 27 noiembrie 2008 primăria şi-a deschis larg uşile. Primarii din localităţile învecinate au aflat astfel că şedinţele consiliului orăşenesc sunt transmise integral la radio TEMP. „Consilierii, când şi-au dat seama că îi ascultă alegătorii, au început a veni mai pregătiţi la şedinţe.”, a relatat primarul de Anenii Noi Mihail Cheibaş. Tradiţie, etică, morală şi parteneriat (TEMP) – astfel a explicat echipa de jurnalişti şi ingineri de sunet opţiunea lor. „Am încercat din răsputeri să acoperim vacuumul informaţional care era înainte. Pe lângă ştirile locale, care sunt prioritatea noastră, includem şi spoturi sociale, inclusiv produse de noi.”, a subliniat directorul Radio Temp Vladimir Cohan. Postul de radio emite douăzeci şi patru din douăzeci şi patru, pe un areal de acoperire de 50 kilometri, îmbinând programele informative cu cele de divertisment. Evenimentul a avut loc cu susţinerea financiară a Directoratului de Instituţii Democratice a Consiliului Europei şi a Ambasadei Regale a Norvegiei în România şi asigurarea logistică a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Evenimentul este o componentă-cheie a Programului Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org