Vizualizări: 2105
Asociaţiile de business fac bilanţul promisiunilor şi faptelor întreprinse de autorităţi pentru business în ultimele şase luni
9 Noiembrie 2010 — Reprezentanţi ai mediului de afaceri din Republica Moldova, pe de o parte, şi a Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Finanţelor, Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, pe de alta, se vor reuni la 10 noiembrie pentru a face bilanţul a ceea ce s-a promis şi ce s-a făcut în ultima jumătate de an pentru a susţine dezvoltarea mediului de afaceri în Republica Moldova. Evenimentul are loc în contextul Agendei Naţionale de Business, o platformă de comunicare între business şi decidenţi, la care au aderat peste 30 de asociaţii de profil.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00 în Sala “Saxofon” a Hotelului Jazz, situat pe str. V. Pîrcălab 72, Chişinău.
Cele peste 30 de Asociaţii de business vor folosi acest prilej pentru a face totalurile ultimei jumătăţi de an, stabilind viitoare repere în dialogul cu administraţia centrală, cu partenerii lor locali şi internaţionali.
Agenda Naţională de Business 2010 reflectă trei direcţii prioritare: administrarea fiscală; facilitarea importului, exportului şi a procedurilor vamale şi accesul la finanţare. Or, 27 dintre recomandările lansate în cadrul ANB se conţin în Programul de Stabilizare şi Relansare Economică.
Peste tot, Agenda Naţională de Business a contribuit la creşterea competitivităţii mediului de afaceri, reducerii obstacolelor administrative şi sporirii atractivităţii ţării, în ansamblu. Menţionăm că, în Republica Moldova, iniţierea Agendei Naţionale de Business a aparţinut Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, cu sprijinul CIPE (Centrul Internaţional pentru Antreprenoriatul Privat, SUA).

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33