13 August 2010 — În ultimul timp, IPNA Telerado-Moldova a lansat cîteva acţiuni de amploare, menite să confirme procesul de reforme care au loc în cadrul companiei. Chiar dacă încă nu sîntem copleşiţi de transformări dramatice (care nici nu pot să apară într-un timp atît de scurt), observăm unele îmbunătăţiri calitative care nu pot fi trecute cu vederea. Maratonul dedicat sinistraţilor s-a produs fără exces de partizanate politice, deşi trebuie să recunoaştem că partidele s-au înghesuit la televiziune ca domnişoarele la măritat. Emisiunea „Stop-cadru” devine una de referinţă, readucînd în prim-plan personalităţi notorii, uitate, însă, de fostele guvernări, precum Valentin Mîndîcanu sau Ion Ungureanu. Chiar şi comentariile sportive în perioada campionatului mondial de fotbal n-au mai zgîriat auzul, standardele noastre începînd să se apropie de cele româneşti (sigur, pedanţii ar găsi şi pete în soare, dar noi nu sîntem pedanţi).

De asemenea, remarcăm dublul transfer de imagine care s-a dat în Dealul Schinoasei, prin venirea la Chişinău a Vice-preşedintelui Uniunii Europene de Radioteleviziune (EBU), Claudio Cappone, care a susţinut la mijlocul lui iulie lansarea Strategiei dezvoltării companiei pentru anii 2010-2015. Această strategie, înmînată într-o atmosferă destul de festivă lui Vlad Filat, îşi propune transformarea Companiei într-o veritabilă instituţie publică a audiovizualului, referindu-se la 7 aspecte – pluralism politic, patrimoniu cultural şi memorie istorică, politici manageriale imediate, retehnologizarea companiei, politici financiare, imagine corporativă şi control public. Pe lîngă impulsul novator, acest document pune şi o serie de probleme pe care vrem să le discutăm în ceea ce urmează.

Orice strategie de acest gen trebuie să conţină o ideologie care s-o anime şi care poate fi formulată explicit sau citită printre rînduri, dar şi acţiuni concrete care să sprijine viziunea dată. În acelaşi timp, o strategie trebuie să fie suficient de vagă pentru a nu angaja prea mult Compania, lăsînd loc şi pentru improvizare, dar să includă în mod obligatoriu direcţii clare de dezvoltare care să orienteze reformele. În acest context, ne putem întreba ce ideologie stă la baza Strategiei de dezvoltare a IPNA Teleradio-Moldova în viziunea noii conduceri şi prin ce mijloace această viziune va fi tradusă în fapt.

Ceea ce pare a fi uimitor în Strategia Companiei ţine de subţirimea ei în materie de europeism. Am putea chiar spune că noua conducere a Companiei, deşi şcolită în Europa, a abordat o viziune etatocentrică (bazată pe statul naţional) în dezvoltarea radioteleviziunii. În Strategie nu veţi găsi referinţe la integrarea noastră în Uniunea Europeană şi nici prea multe trimiteri la producţia europeană şi crearea unui spaţiu public european (o sarcină asumată de televiziunile publice din Europa, dar care se dovedeşte mult prea dificilă pentru ele). Şi mai surprinzător este faptul că autorii nu s-au ostenit să creeze cel puţin un paravan ideologic european peste un conţinut naţional, aşa cum se obişnuieşte prin părţile locului. Mesajul ce transpare din această strategie (fără ca să fie formulat explicit) este unul cristalin – IPNA Teleradio-Moldova va merge pe cale proprie, naţională, racordîndu-se doar ocazional la reglementările europene.

Această concluzie ar putea fi excesivă, dacă n-am lua în calcul detalii importante ce ţin de dezvoltarea serviciului public al audiovizualului în Europa. Pentru instituţiile europene este caracteristică promovarea competiţiei şi pieţei libere. Subvenţiile acordate de stat televiziunilor publice sînt considerate ajutoare ce pot conduce la distorsiuni pe piaţa serviciilor şi sînt supravegheate cu stricteţe. În baza cazului Altmark, Curtea Europeană de Justiţie a definit patru criterii în baza cărora poate fi acordat ajutor din partea statului. Aceste criterii sînt destul de restrictive şi, evident, Teleradio-Moldova ar dori să le evite cît mai mult cu putinţă pentru a nu fi supusă unor rigori suplimentare. Trebuie să recunoaştem că o asemenea strategie pare a fi logică, avînd în vedere situaţia destul de precară a Companiei, dar şi slaba organizare a posturilor private, care deocamdată ezită de a forma un lobby politic în a limita situaţia privilegiată a companiei publice.

Aş putea fi contrazis întrucît în Strategie există o menţiune cu privire la introducerea taxei lunare audiovizuale. Această taxă obligatorie percepută de la cetăţenii moldoveni ar putea lua povara finanţării audiovizualului public de pe umerii statului, mutînd-o pe umerii contribuabililor. Directorul televiziunii Angela Sîrbu s-a grăbit, de altfel, să declare pentru a îndulci pastila că aceste tarife vor fi simbolice. Cu toate acestea, chiar autorii Strategiei vădesc nesiguranţă atunci cînd se referă la taxa obligatorie, specificînd că ea va fi introdusă „în urma formării opiniei publice favorabile” şi prin „realizarea unui sondaj”. Din această cauză am putea avea dubii serioase în legătură cu disponibilitatea cetăţenilor noştri de a mai suporta o taxă suplimentară, taxă ce ar putea întîmpina o rezistenţă politică înverşunată. De altfel, există şi un contraargument pe care oponenţii taxei ar putea să-l readreseze conducerii audiovizualului public – în cazul în care doriţi taxă, faceţi ca ea să fie facultativă, la alegerea cetăţenilor.

Acestea fiind spuse, constatăm că audiovizualul public autohton va miza în continuare pe banii proveniţi din bugetul statului, fapt consemnat în strategie la capitolul politici financiare unde subvenţiilor publice li se acordă un rol central. Ar fi de adăugat că deocamdată acordarea acestor subvenţii se face cu suficientă generozitate (chiar dacă pentru proporţiile actuale ale Teleradio-Moldova aceste sume par a fi insuficiente), fără ca să existe evaluări de rentabilitate ale ajutoarelor oferite de către stat. În aceste condiţii, nu putem vorbi despre o racordare imediată a audiovizualului public la standardele europene. Teleradio-Moldova are nevoie de o perioadă de graţie pentru a se ridica în picioare şi nu poate fi aruncată imediat în vîltoarea luptei concurenţiale a pieţei libere.
Cornel Ciurea

Articol scris în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”. Proiect finanţat de Uniunea Europeană

Opiniile exprimate în acest articol aparţine autorilor nu reflectă neapărat punctul de vedere al Comisiei Europene.