Nume
Parola
Vizualizări: 1671
Discuţii cu mediul academic pe marginea beneficiilor şi costurilor integrării euro-atlantice a Republicii Moldova
Chişinău, 9 Octombrie 2008 — 100 de studenţi ai Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice a USM au participat joi, 9 octombrie 2008, la cursul public „Răsăritul, NATO şi integrarea euro-atlantică. Costuri şi beneficii obiective şi subiective pentru R. Moldova.”, organizat de IDIS „Viitorul”. Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, a subliniat că nicio ţară din spaţiul răsăritean nu s-a integrat în UE fără integrare în NATO. Expertul a analizat raţiunile şi beneficiile integrării în NATO, evidenţiind argumentele social-politice, militare, precum şi pe cele economice. Directorul executiv al institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale IDIS „Viitorul” a explicat că, prin organizarea dezbaterilor publice, se urmăreşte crearea unui mediu mai informat euro-atlantic: „Moldova se află în pragul luării unor decizii, care o vor poziţiona în arhitectura de securitate. Iată de ce promovăm acest subiect pe agenda publică. Rolul mediului academic, în acest sens, este de a iniţia discuţii de ordin cognitiv, polemic, pentru a căuta echilibrul atât de necesar pentru Republica Moldova.” Viitorii specialişti în relaţii internaţionale s-au arătat interesaţi de noile dimensiuni ale securităţii internaţionale în secolul XXI, de posibilităţile de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi de recentele turbulenţe în materie de securitate internaţională. IDIS „Viitorul” preconizează lansarea în octombrie 2008 a unui studiu complex care să estimeze impactul economic şi social al aderării Republicii Moldova la NATO. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org