Vizualizări: 2135
Adrian Severin, vicepreşedintele în materie de politică externă şi de apărare al Grupului socialiştilor şi democraţilor din Parlamentul European, a făcut, joi, următoarea declaraţie referitor la rezultatul alegerilor din Republica Moldova:
30 Iulie 2009 — „Alegerile anticipate desfăşurate în Republica Moldova pe 29 iulie 2009 au fost, din punct de vedere tehnic, rezonabil de libere şi relativ corecte. Din punct de vedere politic, însă, libertatea acestor alegeri a fost limitată de absenţa unui spaţiu al dezbaterii publice moldav şi de limitele puse libertăţii de informare. Din punct de vedere etic, corectitudinea alegerilor a fost afectată de frauda morală prin care s-a încercat inducerea în conştiinţa publică a pretinsei ameninţări la adresa statalităţii Republicii Moldova venite din Occidentul european.
Rămâne ca istoria să probeze în ce măsură rezultatele alegerilor din 29 iulie constituie sau nu un atu în promovarea aspiraţiilor legitime ale cetăţenilor moldoveni către consolidarea identităţii naţionale şi a coerenţei statului, către bunăstare economică şi justiţie socială, către democraţie reală şi integrare europeană. Cotemporanilor le revine obligaţia de a lua act de structura puterii politice rezultate din expresia electorală a voinţei populare şi de a lua rezultatele alegerilor ca bază pentru o construcţie politică de consens naţional menită a depăşi impasul politic la care s-a ajuns după scrutinul din aprilie 2009.
Îi îndemnăm pe câştigătorii alegerilor să înţeleagă că democraţia nu înseamnă dictatura majorităţii şi că specificul situaţiei actuale a Moldovei reclamă o guvernare consensuală susţinută de o largă coaliţie democrată. Le recomandăm celor care au pierdut alegerile să dea expresie dorinţelor electoratului lor prin negocierea unei agende publice naţionale esenţiale care să poată fi susţinută parlamentar şi să fie promovată de viitoarea guvernare într-un climat de stabilitate şi cooperare politică.
Cerem tuturor actorilor politici regionali şi globali să evite tentaţia de a utiliza Moldova ca instrument al ambiţiilor lor geopolitice. Cerem actorilor politici moldavi să evite exportul şi internaţionalizarea problemelor interne ale Republicii Moldova, preocupându-se în schimb să faciliteze relaţiile de colaborare între vecinii sau actorii globali de la răsărit şi de la apus. Cerem UE să sprijine cu resurse sporite evoluţia Republicii Moldova către prosperitate, libertate, securitate, democraţie şi integrare europeană.
Ca socialişti şi democraţi europeni susţinem în continuare coagularea stângii democrate moldave în jurul Partidului Democrat şi îi încurajăm pe toţi cei care au convingeri şi aspiraţii caracteristice stângii democrate moderne europene să facă acelaşi lucru”

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33