23 Iulie 2009 — Un studiu recent, elaborat de experţi ai IDIS, „Evaluarea finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale”, lansat la 23 iulie 2009, constată existenţa unor riscuri reale şi potenţiale legate de finanţarea partidelor politice în Republica Moldova. Astfel, subvenţiile bugetare sunt monopolizate de către partidele mari, afectându-se astfel logica finanţării de stat şi egalitatea de şanse pentru actorii electorali. Autorul acestui studiu, Sergiu Lipcean, susţine că „scrutinul din primăvara anului 2009 confirmă că resursele financiare ale concurenţilor electorali au fost concentrate într-o mare măsură în mâinile câtorva grupuri restrânse de persoane, care se regăsesc de regulă pe primele poziţii ale listelor electorale”.

Bilanţul financiar al ultimei campanii demonstrează că Legea partidelor politice, adoptată în 2008, nu funcţionează. Mai mult, eşecul acestui act normativ denotă o anumită complicitate tacită din partea întregii clase politice, susţine Sergiu Lipcean, „care nu este interesată de mai multă transparenţă asupra resurselor de care beneficiază partidele politice, în campanie precum şi în afara ei; şi nici asupra restrângerii modului în care sunt exploatate resursele administrative de către partidul aflat la guvernare”. Noua legislaţie cu privire la partidele politice mimează o anumită apropiere de standardele internaţionale, dar nu rezolvă sub nicio formă carenţele de funcţionare a sistemului politic. Autorul studiului consideră că „aspecte esenţiale, cum sunt controlul eficient şi reducerea corupţiei politice, promovarea competiţiei politice şi electorale în baza egalităţii de şanse pentru concurenţii electorali, au rămas să se regăsească doar în zona discursului politic, pentru că, în realitate, cei mari şi tari monopolizează presa, business-ul şi resursele statului. Această stare de lucruri denotă lipsă de voinţă politică”.

Plafoanele impuse donaţiilor din partea persoanelor fizice şi juridice sunt extrem de înalte şi nu reflectă nivelul şi condiţiile de trai ale cetăţenilor. În aceste condiţii, „campania electorală ar putea fi finanţată de 8 persoane fizice sau 4 persoane juridice, ceea ce trezeşte dubii serioase asupra scopului real al celor care au adoptat această lege”, explică Sergiu Lipcean. Paradoxal, cetăţenii aflaţi în afara Republicii Moldova sunt privaţi de dreptul de a face donaţii concurenţilor electorali, deşi le este parţial asigurat dreptul la vot. Potrivit lui Sergiu Lipcean, aceasta „reprezintă o încălcare a unor drepturi fundamentale ca libera exprimare şi participarea la procesul politic şi electoral prin intermediul finanţării”.

Finanţarea de la bugetul de stat nu asigură şanse egale de participare la viaţa politică, susţine autorul cercetării: „Reglementările referitoare la alocaţiile bugetare destinate partidelor politice tind să favorizeze partidul de guvernământ, consolidându-i poziţia de monopolist în raport cu valoarea alocaţiilor, acesta beneficiind de mai mult de 50% din totalul subvenţiilor bugetare. Or, aceasta serveşte intereselor unui partid politic hegemon într-un sistem politic dezechilibrat, discriminând partidele mici în privinţa accesului la resursele financiare publice, şi limitând competiţia politică”.

Potrivit lui Sergiu Lipcean, costurile alegerilor anticipate pe cap de locuitor se cifrează la 50,89 lei, iar pentru un vot exprimat – 84,57 lei: „Cifrele respective sunt extrem de elocvente pentru a spulbera speculaţiile cu privire la costurile exagerate ale organizării de alegeri anticipate, care ar fi, după cum s-a spus, o povară pentru bugetul de stat. Pentru comparaţie, reparaţia Parlamentului şi Preşedinţiei ne costă cel puţin 500 mln lei, achitaţi integral din bugetul de stat.” Lipcean subliniază că plafoanele stabilite pentru cheltuielile de campanie au crescut constant de la un scrutin la altul, înregistrând o creştere abruptă în cel mai recent ciclu electoral: de la 2,5 la 12 mln. lei.

Referindu-se la candidaţii independenţi, autorul accentuează că aceştia sunt dezavantajaţi de cotele impuse de autoritatea electorală: „Nu este echitabil ca acelaşi cetăţean să fie în drept să doneze o sumă de până la 1 570 000 lei, de exemplu în campania din 5 aprilie 2009, în timp ce dacă s-ar fi hotărât să se lanseze în calitate de candidat independent, să nu poată cheltui mai mult de 500 000 lei”.

Modul în care a fost finanţată campania electorală din 5 aprilie 2009 relevă că resursele financiare sunt concentrate în mâinile unor grupuri restrânse de persoane, care au furnizat cea mai mare parte din totalul veniturilor de campanie. Această tendinţă trezeşte dubii în privinţa gradului de democraţie în interiorul partidelor şi în privinţa ataşamentului partidelor faţă de interesul public, accentuând pericolul corupţiei politice, explică Lipcean.
Autorul estimează randamentul financiar al partidelor politice, prin raportarea cheltuielilor de campanie la numărul de voturi obţinute. Astfel, Partidul Liberal a fost cel mai eficient în gestionarea campaniei precedente, deşi a fost unicul care a raportat un sold negativ. PL a investit 8,29 lei pentru un vot obţinut. Pe locul doi, la mică distanţă, se situează PCRM, cu 8,90 lei pentru un vot. Dintre partidele care au depăşit pragul electoral, PLDM înregistrează un rezultat mai bun ca AMN, cheltuind cu 6 lei mai puţin pentru fiecare vot obţinut – 21,67 lei. În zona de 20 – 30 lei se situează UCM şi PPCD, care au un randament zero privind rezultatul obţinut. La celălalt pol se situează MAE, cu un rezultat de peste 166 lei cheltuiţi pentru un singur vot, ceea ce reprezintă un antirecord al ultimului scrutin.

Abuzul de resurse administrative este o formă de manifestare a corupţiei politice la cel mai înalt nivel. Sergiu Lipcean: „În termeni financiari, acest fenomen reduce costurile de campanie ale partidului de guvernământ, care exploatează aceste resurse, iar pe de altă parte, contribuie la creşterea costurilor de campanie pentru ceilalţi concurenţi, care sunt impuşi să-şi multiplice eforturile financiare pentru a reduce acest decalaj”. Majorarea cu 20% a salariilor şi pensiilor pentru bugetari, în ajunul zilei scrutinului, la care s-a renunţat imediat după campanie, reprezintă un abuz de resurse bugetare, ilustrează Lipcean.

Potrivit unor estimări prezentate de autor, în scrutinul din 2009, PCRM a abuzat de resurse mediatice publice în valoare de 5,841 mii lei, ceea ce este echivalentul a 86,3% din totalul cheltuielilor de campanie ale acestui partid. În plus, Lipcean calculează şi costul participării în campania electorală a oficialilor de stat nedegrevaţi din funcţiile lor, numeroşi membri ai guvernului Grecianîi, folosirea pe larg a agenţiilor executive ale guvernului, cu oficiile, transportul şi comunicaţiile achitate din bugetul de stat. În total, echivalentul bănesc al resurselor media şi instituţionale se cifrează la 7 473 040 lei, ridicându-se la valoarea întregului buget electoral al PCRM din precedenta campanie.

Studiul „Evaluarea finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale în Republica Moldova” conţine recomandări concrete de redresare a regimului finanţării politice. Recomandările includ: micşorarea plafonului de donaţii către partide, eliminarea interdicţiei aplicate cetăţenilor RM aflaţi în străinătate de a face donaţii politice, extinderea accesului la resursele financiare publice şi pentru partidele noi sau mici. Autorul propune numeroase ajustări normative în ceea ce priveşte adecvarea funcţiilor exercitate de către CEC (Comisia Electorală Centrală) în procesul de monitorizare şi de control a finanţării politice. Dar, pentru ca sistemul de finanţare a partidelor politice să funcţioneze mai eficient şi mai deschis, partidele din RM trebuie să evolueze şi pe plan intern, asumându-şi mai multă disciplină şi responsabilitate, stabilindu-şi noi mecanisme de audit intern şi de raportare publică asupra fluxurilor financiare, menite să îi disciplineze atât pe lideri, cât şi pe cei mai simpli membrii de partid.

Democraţia pluralistă este imposibilă în absenţa unor partide politice eficiente şi transparente. Alegătorii din Republica Moldova merită o clasă politică mai competentă şi mai responsabilă, preţul acestei schimbări regăsindu-se de fapt chiar în mecanismul de finanţare a partidelor politice.