Nume
Parola
Vizualizări: 1608
Declaraţia Prezidiului Asociaţiei „Parlamentul-90” cu privire la noul atac al comuniştilor asupra presei libere
Chisinau, 3 Iunie 2009 — Prezidiul Asociaţiei „Parlamentul-90” constată cu îngrijorare că guvernarea comunistă continuă atacurile asupra presei libere. Recenta scoatere la concurs de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului controlat de comunişti a frecvenţelor ce aparţin postului de televiziune PRO TV Chişinău şi postului de radio „Vocea Basarabiei” constituie o prelungire a campaniei de distrugere a presei libere. Aceste acţiuni se înscriu în şirul atacurilor la libera exprimare pe care guvernarea le-a susţinut timp de 8 ani. Este îngrijorător faptul că aceste lucruri au loc după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi Parlamentul European au cerut în mod expres încetarea atacurilor împotriva presei şi cînd comuniştii vorbesc despre dialog şi conciliere. Prezidiul Asociaţiei „Parlamentul”-90” condamnă încercările comuniştilor de a monopoliza presa şi a o transforma într-o maşină propagandistică de partid şi cere respectarea Constituţiei Republicii Moldova şi a rezoluţiilor forurilor europene privind respectarea dreptului la libera exprimare. Prezidiul Asociaţiei „Parlamentul-90”