Nume
Parola
Vizualizări: 1616
Social-democraţii cer verificarea listelor electorale. Declaraţia Partidului Social Democrat
Chişinău, 10 Aprilie 2009 — Prin declaraţia sa din 7 aprilie 2009 şi prin contestaţia depusă la CEC în data de 9 aprilie 2009, Partidul Social Democrat a anunţat opinia publică din Moldova şi organele abilitate despre faptul că nu recunoaşte rezultatele scrutinului din 5 aprilie curent. În opinia social-democraţilor, cea mai gravă încălcare legală care a fost comisă în cadrul actualelor alegeri este nerespectarea articolului 39 din Codul Electoral. În context, în baza drepturilor sale legale, Partidul Social Democrat a depus la Comisia Electorală Centrală o cerere prin care a solicitat să i se pună la dispoziţie listele electorale de la toate circumscripţiile electorale din ţară, în format electronic, pentru a putea fi verificate în sensul veredicităţii lor. De asemenea PSD a cerut să-i fie puse la dispoziţie, la fel, în format electronic, listele persoanelor decedate pe parcursul ultimilor 10 ani şi lista persoanelor care în ziua alegerilor se aflau la muncă peste hotarele ţării, pentru o contrapunere a lor cu listele electorale. PSD consideră că propunerea Preşedintelui Nladimir Voronin adresată Curţii Constituţionale privind renumărarea voturilor în baza proceselor verbale, fără o studiere minuţioasă a listelor electorale este o acţiune formală, neproductivă, care nu rezolvă problema. Cu regret, până în timpul de faţă, CEC n-a remis Partidului Social Democrat un răspuns la cererea făcută. Partidul Social Democrat a condamnat şi îşi repetă totalul dezacord cu orice manifestare de violenţă, vandalism, agresivitate şi barbarie în cadrul concurenţei politice. PSD subscrie cerinţei poporului ca adevăraţii instigatori şi provocatori ai actelor de vandalism şi de violenţă, de profanare a principalelor instituţii ale statului să fie traşi la răspundere şi să poarte pedeapsa cuvenită. În acelaşi timp, PSD atrage atenţia asupra faptului că există destule probe care pun la îndoială echidistanţa organelor abilitate cu dreprul de anchetare a evenimentelor din 7 aprilie. În baza acestor probe, PSD cere ca în componenţa comisiei de anchetă şă fie atraşi în mod obligatoriu şi reprezentanţii organismelor internaţionale care au monitorizat scrutinul electoral. PSD îşi exprimă totalul dezacord cu decizia ilegală a actualilor guvernanţi potrivit căreia sursele băneşti necesare pentru repararea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei vor fi extrase din Bugetul de Stat, din contul finanţării activităţii instituţiilor de învăţământ. Social-democraţii cer ca toate modificările la Buget să fie discutate şi aprobate în deplină corespundere cu prevederile legale. PSD consideră că actuala guvernare şi partidele de opoziţie urmează să revină la dialogul politic pentru a relua în discuţie cea mai gravă şi cea mai acută problemă cu care se confruntă astăzi Moldova – problema găsirii soluţiilor de stopare şi depăşire a efectelor crizei economice şi financiare care afectează tot mai mult viaţa populaţiei ţării. Neglijarea acestei probleme va conduce la perpetuarea şi aprofundarea crizei şi va degenera într-o sărăcire şi mai mare a populaţiei, în destabilizare socială şi nesiguranţă civică. Dumitru Braghiş, Preşedintele PSD