31 Martie 2009 — Ultimele zile şi săptămâni au adus, de dincolo de Prut, mai multe veşti proaste şi una bună. La capitolul veşti proaste am aflat că întregi cohorte de români purtători de SIDA ar asedia Republica Moldova, că arestările abuzive pe străzile Chişinăului sunt lucruri normale pentru regimul comunist din statul menţionat, că trupele româneşti de pop-rock sau dansatoarele înzestrate cu „sex-appeal” ar destabiliza statalitatea moldavă, că libertatea de circulaţie a cetăţenilor români şi europeni se termină acolo unde încă mai bântuie stafiile trecutului sovietic şi, în sfârşit, că echipele de televiziune româneşti ce urmau să transmită un meci internaţional de fotbal al echipei Republicii Moldova sunt, de fapt, perfizi agenţi 007 ai puterilor străine… De ce toate acestea? Foarte simplu: regimurile de tip totalitar urăsc istoria şi reperele lăsate de aceasta în conştiinţa naţiunilor. 27 Martie 1918, Unirea Basarabiei cu ţara mamă îi doare, în continuare pe „tovarăşi”, fie ei vorbitori de limbă rusă sau „moldovenească”. Sărbătorirea sa de către o mână de studenţi periculoşi şi subversivi sau pensionari cu tâmple argintate, care se încăpăţânează să nu uite, era, evident, o blasfemie ce nu putea fi tolerată! O campanie electorală în care oponenţii politici trebuiau zdrobiţi, la figurat şi foarte adesea la propriu, nu putea să se împiedice de o măruntă şi ilegitimă aniversare… Vestea bună este că regimul comunist moldovean este bolnav. Are frisoane şi e bântuit de friguri. Şi, în consecinţă, calcă în picioare, cu cizma, toate convenţiile internaţionale, principiile de bună-vecinătate, normele minime democratice şi interesele unor relaţii strânse cu Uniunea Europeană. Altfel spus, acţionează deliberat şi cu dispreţ împotriva intereselor fundamentale ale propriilor cetăţeni. Cetăţeni pe care doreşte să îi ţină în continuare prizonieri în propria ţară, departe de Europa civilizată în care aceştia ar avea tot dreptul istoric şi cultural să se întoarcă. Tot ei deţin însă şi remediul, tratamentul la boala care macină societatea moldavă. Soluţia este simplă, democratică: votul. Cetăţenii moldoveni vor decide dacă doresc să prelungească starea nesănătoasă care îi macină de ani de zile sau vor dori să administreze un vaccin nou, de tip european. Depinde numai de ei. Sesizat de cetăţenii români batjocoriţi de autorităţile moldave la frontiera de pe Prut, Guvernul României şi-a manifestat diplomatic „preocuparea şi îngrijorarea” cu privire la ce se întâmplă dincolo de sârma ghimpată şi a cerut explicaţii… Ce explicaţii? Doar explicaţii? E un lucru bun faptul că în situaţia de criză economică guvernul român îşi păstrează umorul şi eficacitatea acţiunii politico-diplomatice…, dar cetăţenii români aşteaptă acţiune fermă şi implicare responsabilă. În ceea ce ne priveşte, aici, la Bucureşti, ar trebui ca în sfârşit partidele politice româneşti să se aşeze la aceeaşi masă şi să discute corect şi cinstit, cu cărţile pe masă, ce dorim. Ce dorim să se întâmple cu fraţii noştri de dincolo de Prut, cum putem să îi ajutăm şi să ajutăm Republica Moldovă în devenirea sa europeană şi de ce nu românească. Iar după aceea, să discutăm deschis, aşa cum este corect, cu partenerii noştri europeni şi euro-atlantici. Deocamdată însă, această întâlnire nu a avut loc şi, în consecinţă, continuăm să ne manifestăm cu energii devastatoare „preocuparea şi îngrijorarea” faţă de grosolăniile „tovarăşilor” de la Chişinău. Poate ca 2009 va fi şi în România un an al schimbării, o schimbare mai profundă, de viziune, mentalitate şi atitudine politică pe măsura obligaţiilor care ne apasă pe umeri şi pe care făuritorii României mari şi moderne ni le-au transmis. Într-o perioadă când noţiunea de demnitate avea încă sens şi românii nu învăţaseră să se aplece… Titus Corlăţean Senator