Vizualizări: 3029
Comunicat de presă cu privire la mitingul în sprijinul unui scrutin parlamentar liber şi corect “Votează fără frică”
Chişinău, 22 Martie 2009 — Partidul Liberal Democrat din Moldova a organizat duminică, 22 martie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, o amplă acţiune cu genericul „Votează fără frică”, la care au participat peste 30 de mii de cetăţeni, membri şi simpatizanţi ai PLDM din toată ţara. Scopul acţiunii a fost de a încuraja cetăţenii să se elibereze de sentimentul fricii şi să voteze în deplină concordanţă cu viziunile lor politice.
În mesajul adresat participanţilor la mitingul în sprijinul unui scrutin parlamentar liber şi corect, Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că regimul generalului Voronin a construit un stat bazat pe dictatura personală, teroare şi frică. „A venit timpul să spunem un nu hotărît umilinţei, sărăciei şi nedreptăţii. Avem datoria să explicăm fiecărui cetăţean că ţara noastră nu mai poate fi guvernată prin frică şi teroare. Să votăm pe 5 aprilie pentru o Moldovă liberă şi democrată, în care drepturile cetăţenilor sunt respectate”.
La miting au luat cuvîntul: prim-vicepreşedinţii PLDM, Alexandru Tănase şi Mihai Godea, membrii PLDM Vitalie Nagacevschi şi Călin Vieru, actriţa Ninela Caranfil, vicepreşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Cultură şi Artă Liberal Democraţi, directorul Muzeului „Cetatea Sorocii”, Nicolae Bulat, pedagogul Natalia Cristinoi, preşedinta Organizaţiei de Femei Sîngerei a PLDM, Alexandru Ciuvaga, preşedinte interimar al Organizaţiei Teritoriale Ungheni a PLDM, Nighina Azizov, vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PLDM, pedagogul Elena Volociuc, preşedinte al Organizaţiei de Femei Şoldăneşti a PLDM, sculptorul Iurie Canaşin, pedagogul Maria Gherlac, membru al Consiliului Politic Teritorial Criuleni al PLDM, Vlad Canţîr profesor la Academia de Administrare Publică şi Petru Sandulache, preşedintele Asociaţiei „Parlament 90”. Ei au condamnat regimul dictatorial instaurat de Partidul Comuniştilor, care şi-a subordonat toate ramurile puterii şi a construit un sistem de marginalizare şi hărţuire a tuturor celor care nu sprijină guvernarea comunistă. Ziua de 5 aprilie ne oferă şansa de a pune capăt acestei guvernări anacronice, au menţionat vorbitorii, adresînd alegătorilor mesaje de încurajare şi de mobilizare să iasă la alegeri să să dea vot de blam comuniştilor.
Manifestanţii au adoptat un apel către toţi cetăţenii cu drept de vot ai Republicii Moldova, în care i-au chemat să se debaraseze de frică, să nu se teamă de dictatură şi să voteze echipa care le reprezintă cel mai mult aşteptările.
În Rezoluţia adoptată, participanţii la acţiunea de protest au condamnat presiunile exercitate de regimul comunist asupra cetăţenilor, precum şi acţiunile de intimidare, hărţuire şi agresare a adversarilor politici şi au chemat toţi oamenii de bună credinţă să se unească într-un efort hotărîtor pentru a elimina prin puterea votului lor regimul autoritar al clanului Voronin.
Manifestaţia a culminat cu un Marş al Libertăţii. Participanţii la miting s-au deplasat pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt către Academia de Ştiinţe, scandînd „Jos dictatura” "Votează fără frică", şi "Libertate”. Apoi coloana de manifestanţi a mers spre Preşedinţie, unde liderul PLDM, Vlad Filat a depus Rezoluţia mitingului în sprijinul unui scrutin parlamentar liber şi corect.
Seviciul de presă al PLDM
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33