Nume
Parola
Vizualizări: 1568
În ce măsură autorităţile locale sunt consultate la luarea deciziilor la nivel central?
9 Martie 2009 — La momentul de faţă în Republica Moldova lipseşte un mecanism eficient de consultare a autorităţilor publice locale. În aceste condiţii, sunt adoptate decizii care încalcă grav principiile autonomiei locale. Pe cât de mari au fost aşteptările referitoare la Comisia paritară, care urma să încurajeze dialogul dintre autorităţile locale şi cele centrale, tot atât de mare a fost şi dezamăgirea. Asta fiindcă din numărul total de 17 membri, doar 2 sunt reprezentanţi ai APL. Acestea sunt principalele concluzii ale studiului IDIS „Viitorul” „Mecanisme de consultare şi dialog între Guvern şi autorităţile publice locale”. Cercetarea va fi prezentată la miercuri, 11 martie 2009, ora 10:00, în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1. La dezbateri sunt invitaţi oficiali de la Ministerul Administraţiei Publice Locale, membrii Comisiei paritare, primari, experţi independenţi, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice şi organizaţiilor internaţionale rezidente în RM, precum şi mass-media. Studiul are ca scop final elaborarea unor recomandări practice îndreptate spre ameliorarea situaţiei existente în domeniul consultării APL în Republica Moldova. Asta în condiţiile lipsei unui mecanism eficient de consultare a autorităţilor locale în procesul de luare a deciziilor şi de adoptare a actelor normative şi a politicilor la nivel central. Expertul juridic al IDIS „Viitorul” Ion Beschieru se referă în cercetarea sa la experienţa pozitivă a unor ţări din regiune (şi nu numai) în stabilirea unor proceduri şi mecanisme efective de consultare a APL. IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org # # # Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, e-mail laura.bohantov@viitorul.org